Proiectul Legii salarizării unitare în domeniul bugetar nu răspunde obiectivului declarat de construire a unui sistem de salarizare unitar,...
Apelul la 112 a fost dat cu puţin înainte de prânz de un angajat al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, după ce pe reţeaua...
Blocul Naţional Sindical a sesizat Comisia Europeană, Oficiul European de Luptă Antifraudă, Parchetul European, Curtea Europeană de Conturi şi...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita va organiza joi, 30 iulie, un amplu exercițiu de intervenție la Spitalul Municipal...
Potrivit legii, în timpul grevei este asigurată cel puţin o treime din activitate, însă gestionarea urgenţelor medicale nu este...
Uşile împărăteşti, uşile centrale ale catapetesmei bisericii ortodoxe din satul Uilac, comuna Săcel, monument istoric care s-a prăbuşit în...
Arde o anexă cu magazie, în localitatea Sânsimion și există pericolul ca focul să se extindă la două case de locuit. În urma incendiului,...
Peste 30 de cetăţeni din municipiul Sfântu Gheorghe au trimis conducerii Prefecturii Covasna o petiţie prin care solicită autorităţilor să ia...
În accident au fost implicate un autoturism electric și o autoutilitară, iar în urma impactului au mai fost avariate alte două autoturisme...
Comisiile pentru buget şi învăţământ ale Camerei Deputaţilor au aprobat, azi, în unanimitate, prelungirea perioadei de utilizare a primei de...
Datoriile pentru serviciile de apă şi canalizare furnizate de operatorul regional Hydrokov SA au ajuns la peste 9 milioane de lei. Directorul...
Unul dintre acestea este și proiectul privind a doua etapă a semaforizării inteligente din Târgu Mureș, care cuprinde 26 de intersecții și...
În condițiile în care seceta devine predominantă și meteorologii nu prevăd precipitații în perioada imediat următoare, operatorul regional...
Membrii Sanitas din toate spitalele din judeţul Harghita participă la greva generală declanşată la nivel naţional, dar numărul protestatarilor...
A doua etapă a proiectului privind Sistemul de management al traficului este în curs de implementare la Târgu Mureș și vizează alte 26 de...
Evenimentul este programat sâmbătă, 1 august, în cadrul Zilelor Municipiului, când Parcul Central va găzdui din nou concursul culinar dedicat...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov nu a fost afectat, azi, de greva generală declanşată de Sanitas, activitatea desfăşurându-se în...
Guvernul român a anunţat că baza de date centrală a sistemului cadastral nu a fost afectată în urma atacului cibernetic recent. Această bază...
Patru urşi de la Sanctuarul Libearty de la Zărneşti vor fi transferaţi într-un parc natural din Franţa, în cadrul unei colaborări...
Echipele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Mureș, care se aflau la sediu în jurul orei 10,00, au pornit sirenele și girofarele...
Locuitorii unui bloc din Târgu Mureș au semnalat, în această dimineață, scurgeri de gaz. Incidentul s-a petrecut pe Calea Sighișoarei, în...
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS cu taxe de parcare false. Potenţialele...
Federaţia Sanitas a anunţat că îşi menţine decizia de a începe, astăzi, greva generală în sistemul de sănătate. Biroul Operativ al...
Lucrările de reabilitare a unui drum judeţean de 4,38 de kilometri, care au costat peste 5 milioane de euro bani de la bugetul judeţului Braşov,...
Centrul de zi pentru copilul neglijat, abuzat din Târgu Secuiesc a fost desfiinţat după aproape două decenii de activitate, pe fondul scăderii...
Un grup de ţinte aeriene a fost detectat de sistemul de supraveghere radar al MApN, luni, în jurul orei 16:00, în proximitatea frontierei fluviale...
Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că susţine revendicările angajaţilor din sistemul medical care intră marţi în grevă, instituţia...
Ministerul Agriculturii a dispus suspendarea din funcţie a directorului general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Adrian...
Este al doilea incident de azi, după ce dimineață o nouă dronă a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian al României, în apropierea...
Un membru al misiunii diplomatice a Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat inacceptabil de Ministerul român de Externe şi este obligat să...
Operatorul regional de salubritate Tega a demarat cea de-a doua etapă din acest an a campaniei de colectare a deşeurilor voluminoase, a...
Opt operatori economici au depus cereri de autorizare respectiv reautorizare pentru activităţi de jocuri de noroc de tip slot-machine sau de...
Mesajele şi atitudinile antisemite, negaţioniste sau care promovează cultul persoanelor condamnate pentru crime de război sau al unor importanţi...
Numărul solicitărilor este în creştere de la an la an, arată datele prezentate azi, în şedinţa Colegiului Prefectural, de directoarea...
Cetatea Medievală a Sighişoarei a fost în weekend scena unei premiere gastronomice în cadrul Festivalului Medieval. Trei preparate...
În anii anteriori numărul mediu al participanților a fost de circa 20.000, astfel că ediția a 31- a Festivalului medieval care s-a desfășurat...
Malurile râului Târnava Mare din zona Parcului Central – Budvar, din Odorheiu Secuiesc, vor fi amenajate pentru agrement, relaxare și transport...
Autorităţile din Sibiu sunt în alertă după ce un urs a apărut în această dimineaţă în zona Bulevardului Vasile Milea, un bulevard central...
Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România informează că lotul de vaccin antirabic VeroRab, livrat către...
Forţele Aeriene Române au doborât ieri o nouă dronă la doar 5 minute după ce aceasta a pătruns ilegal în spaţiul aerian naţional. A fost al...
Zeci de drone lansate de Rusia au violat spațiul aerian al României de când a izbucnit războiul la scară largă din Ucraina. Peste jumătate...
Patru turiști au fost recuperați ieri de salvamontiști din Masivul Piatra Craiului, după o intervenție care a durat aproape șapte...
Prețul mediu al motorinei a continuat să crească ușor în ultimele zile, ajungând la 9 lei și 93 de bani pe litru. În același timp,...
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat în această dimineaţă că 30 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore, iar...
Două cutremure slabe s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, în judeţele Buzău şi Vrancea. Potrivit Institutului Naţional de...
Căutările efectuate de echipele MApN pentru identificarea resturilor dronei doborâte ieri de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, la...
Astăzi, între orele 08:00 și 16:00, se vor executa lucrări de întreținere a panourilor fonoabsorbante pe Pasajul C.F. Dumbrăvioara. Pe...
Consumul de apă potabilă din reţeaua publică a crescut semnificativ în această vară în judeţul Covasna, pe fondul utilizării apei pentru...