Aceştia au fost solicitaţi să intervină în 49 de cazuri, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru prinderea unor...
Aceasta se va derula în luna martie, pe toate sectoarele acoperite de Poliţia Locală, de la ordine publică până la disciplina în...
În memoria lui, pe parcursul întregului an vor avea loc diverse manifestări, parte dintre ele organizate în colaborare cu instituţii de...
Fundaţia Comunitară Covasna a lansat astăzi un nou program de finanţare pentru organizaţiile civice şi profesionale. Fundaţia îşi propune...
Potrivit unui proiect de lege, lansat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, șoferii amendaţi, care nu achită valoarea...
Voluntarii vârstnici ai Crucii Roşii Austriece vor veni în Harghita şi vor participa, timp de trei săptămâni, la diverse...
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din Harghita, interesate să-şi crească şansele de angajare, sunt aşteptate să se înscrie la...
Dragobetele este o sărbătoare străveche românească care şi-a păstrat tradiţia mai mult în sudul ţării. Odată cu adoptarea şi de...
Risc însemnat de producere de avalanşe se înregistrează şi în Masivul Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine. La Bâlea Lac există...
Organizaţia a fost înfiinţată în anul 1999, însă în ultimii ani activitatea a a fost supendată până luna trecută când, la...
Firmele prefera să plătească amenda prevăzută de lege decât să lucreze cu cei cu dizabilităţi. Potrivit preşedintelui Asociaţiei...
Iubitorii sporturilor de iarnă care vor veni în weekend la Poiana Braşov vor beneficia de îmbunătăţirile aduse celor două tronsoane de...
Preşedintele asociaţiei, Florin Postolachi, a spus că nu trebuie să uităm că, în urmă cu 24 de ani, la Braşov s-a întâmplat un...
Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe va organiza începând de astăzi trei ateliere de creaţie. Sunt invitaţi să...
Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe va organiza începând de astăzi trei ateliere de creaţie. Sunt invitaţi să...
Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe va organiza începând de astăzi trei ateliere de creaţie. Sunt invitaţi să...
Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe va organiza începând de astăzi trei ateliere de creaţie. Sunt invitaţi să...
Sala Mică a Palatului Culturii din Tîrgu Mureş găzduieşte miercuri, 27 fenruarie, de la ora 18.00, un spectacol inedit ce se adresează copiilor...
Un grup de organizaţii neguvernamentale româneşti critică printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Fondurilor Europene, Eugen...
Este una din concluziile chestionarului online, realizat în a doua jumătate a anului trecut, de utilizatorii reţelei naţionale...
Borboly Csaba a explicat că va comanda un studiu, la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale,care să cuprindă toate...
Părinţii vor trebui să plătească mai mult pentru mâncare copiilor începând luna martie.Viceprimarul Răzvan Popa spune că măsura...
Cerul va fi variabil, temporar noros. Izolat se vor semnala precipitaţii mixte, slabe cantitativ, iar la munte va ninge slab. Vântul va sufla...
Fundaţia Comunitară Mureş a contactat, din data de 8 februarie, mai multe magazine din judeţ, pentru a le determina să accepte un aşa-numit...
Coaliția 52 Mureş şi Academia de Advocacy au realizat o hartă a distribuţiei funcţiilor în parlament, pe regiuni de dezvoltare şi pe...
E.On atrage atenţia asupra riscurilor la care se expun cei care nu utilizează corespunzător sursele de încălzire. La fiecare patru zile o...
Primarul Dorin Florea a reacţionat la declaraţiile ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit căruia medicul Benedek Istvan ar trebui...
Peste 400 de locuri de muncă au fost oferite la o bursă de profil organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Braşov. Câteva zeci de...
Totuşi, promovabilitatea se menţine la un nivel destul de scăzut. Datele statistice furnizate de Prefectura Harghita arată că anul trecut...
Asociaţia Carpatină Ardeleană a Turiştilor organizează la sfârşitul acestei săptămâni o traversare aniversară pe schiuri de...
Aşa arată o analiză a activităţii acestei instituţii. Potrivit datelor statistice, în anul 2012 au fost acordate 4139 vizite, au fost...
Fabrica turcească din Reghin a solicitat acordul de mediu pentru construirea unei noi fabrici de clei, în cadrul căreia va funcţiona o secţie de...
Societatea de Gospodărie Comunală a întocmit un “top al ruşinii” în care a inclus cei mai mari datornici la întreţinere. Numai la...
Angajatorii harghiteni preferă, în continuare, şomerii cu experienţă, chiar dacă aceştia au depăşit vârsta de 45 de ani, în...
Ofiţerii antifraudă din judeţ au identificat, în ultimele zece zile, un număr de aproape 50 de firme care sunt suspecte că au prejudiciat...
În timp ce se afla în misiune, maşina poliţiei a pătruns în intersecţie cu semnalele acustice şi luminoase aprinse, însă s-a ciocnit...
6 echipe din Tîrgu-Mureş vor concura pentru câştigarea premiului cel mare, o excursie la Parlamentul European, în cadrul unui eveniment...
Asociaţia programase pentru azi un protest de amploare care să militeze pentru interesele minorităţilor la Universitatea de Medicină şi...
Cerul va fi temporar noros, si, pe arii restranse, vor cadea precipitatii mixte. La munte va ninge slab. Vântul va sufla slab la...
Institutul a organizat zilele trecute, la Tirgu-Mures, conferinţa de diseminare a rezultatelor proiectului „Compararea intervenţiilor în...
Marius Paşcan susţine că cel mai eficient model de reorganizare este cel care pleacă de la cele şapte regiuni de dezvoltare. Senatorul...
Cei nouă olimpici au fost selectaţi din cei 146 de elevi care au participat la faza judeţeană, desfăşurată în data de 2 februarie. În...
Producătorii nu foloseau ambalaje corespunzătoare, etichetarea era neconformă, fără informaţii complete şi traducere în română sau...
Gala de deschidere are locmâine, când delegaţiile din 45 de ţări vor defila în faţa Preşedintelui Comitetului Olimpic...
Numărul cazurilor de cai diagnosticaţi cu anemie infecţioasă este în continuă scădere în Harghita. Este rezultatul campaniilor ample...
În perioada desfăşurării Festivalului Olimpic al Tineretului European programul de vizitare al Bisericii Negre va fi...
În luna ianuarie, ITM Braşov, a efectuat un număr de 382 controale care au vizat identificarea cazurilor de muncă la negru. În timpul...
Primăria Sfântu Gheorghe a obţinut o finanţare în valoare de peste un million şi jumătate de lei din fonduri europene pentru extinderea...