Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat azi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani de închisoare cu executare. Fostul primar...
Greva japoneză este în a patra zi, iar astăzi medicii de familie care s-au solidarizat cu colegii lor au declanşat şi ei propriile acţiuni de...
Circa o sută de sindicalişti protestează şi la această oră în faţa sediului Ministerului de Interne, cerând asigurarea necesarului uman, cu...
Poliţiştii au organizat săptămâna aceasta mai multe controale în câteva comune de pe raza judeţului. În urma acestora au fost aplicate 3...
Patriciu Achimaș Cadariu va participa de la ora 11,30 la lansarea Programului Național de Sănătate a Femeii și Copilului, eveniment găzduit de...
Din sumarul de joi: “Vorba ceea” (fatalmente, din nou, despre cratima pusă aiurea), “Copilării” (dedicate albinelor care “duc mierea la...
Direcția de Sănătate Publică a constatat o înmulțire a acestor cazuri în ultima săptămână, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului...
Valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent, potrivit unei propuneri...
Un grup de vâlceni a reușit să pescuiască în primăvară, fără autorizație, circa 50 de kg de pește din Lacul de acumulare de la Bezid. În...
După ce au stat o zi întreagă în stradă, în frig și ploaie, fermierii au rămas cu speranța că guvernanții vor rezolva favorabil...
Primăria va finaliza, până la vară, un amplu proiect de reabilitare şi extindere a infrastructurii de apă potabilă şi apă uzată din...
Evenimentul va avea loc până sâmbătă și este organizat de catre Grupul de Lucru pentru Patologia Pleurală al Societății Române de...
Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română ar putea fi pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 3...
Aceasta este opinia redactorului-șef adjunct al Radio Tg.Mureș, Szász Attila, care mai crede că Legea de funcționare a radioului și...
55 de Universități din Europa, Australia, America şi Asia își vor prezenta astăzi oferta educațională viitorilor studenți...
Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, Târgul poate fi vizitat începând de astăzi și până duminică, 27 martie, la Braşov Business Park. Cea de-a...
Poliţia belgiană a intensificat operaţiunile de căutare a unui al patrulea suspect în atacurile din Bruxelles, care a supravieţuit pentru că...
Dacă în anii trecuți, persoanele defavorizate primeau pachetele cu alimente înainte de Crăciun, acum nu ajung la ele nici de Paște. Potrivit...
Bombonica Dragnea s-a prezentat azi la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citată într-un dosar privind fapte de corupţie. Potrivit unor...
UPDATE: Alerta din Constanța a fost falsă. Alerta legată de un colet suspect găsit în Gara Centrală din Constanţa s-a încheiat la scurt...
Tribunalul Mureş a menţinut, ieri, măsura controlului judiciar faţă de şefii Sucursalei Tîrgu Mureş a SNGN Romgaz, în frunte cu Avram...
Biroul permanent al Camerei se va reuni la ora 12,00 pentru a stabili calendarul în cazul cererii DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi...
Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a anunţat că, azi, în toate bisericile ortodoxe din Transilvania preoţii se vor ruga pentru victimele...
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor pronunţa azi sentinţa în dosarul Microsoft, în care sunt inculpaţi pentru fapte...
Secţia pentru procurori a CSM a decis, azi, să amâne discutarea propunerii de reînvestire a Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror şef...
Râsul ne protejează de multe boli, ne prelungeşte viața și este cea mai puternică armă împotriva stresului. Specialiştii ne recomandă ca...
Dezbaterea va avea loc vineri, 25 martie, de la ora 18.00, la Sala Patria. Asociația „Copiii de Cristal” vă invită la dezbaterea publică...
Autorităţile de la Bruxelles au dat publicităţii un nou bilanţ provizoriu al atacurilor de marţi, conform căruia 31 de persoane au murit şi...
Astăzi, 24 martie, este favorizată intuiția și ideile inspirate. De asemenea, astăzi se poate manifesta o dorință realistă de a face...
Centrul INFOTRAFIC informează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vremii sau...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în turul secund al turneului de la Miami, din Statele Unite ale Americii, după ce a...
- Astăzi este „Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei Epidemice”, proclamată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, deoarece la...
Vremea se menţine în general închisã, azi, în Transilvania. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor mai semnala precipitaţii...
Dunărea Galați a învins, miercuri seara, în deplasare, cu 6-5, pe Sport Club Miercurea Ciuc, în cel de-al doilea meci din finala Campionatului...
Baschetbalistele covăsnene, antrenate de Mikes Zoran, s-au impus categoric în primul meci al finalei Ligii Naționale de baschet fete, susținut...
Distribuirea acestora a început ieri, iar azi peste 80% din beneficiari erau deja în posesia tichetelor sociale a explicat şeful Serviciului...
Avocatul Kincses Előd a precizat că a trimis prin poştă Administraţiei Prezidenţiale aşa-numita plângere prealabilă în care solicită...
Guvernul a decis, azi, printr-o ordonanţă de urgenţă, ca primul termen de plată a impozitelor şi taxelor pe clădiri şi mijloace de transport...
Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti își încheie astăzi mandatul de patru ani, dar va rămâne în funcție până la alegerea unui...
Executivul a decis să pună la dispoziţia Ministerului Agriculturii suma de trei miliarde şase sute de milioane de lei pentru achitarea plăţilor...
Conform senţinteţi pronunţate în primă instanţă de Tribunalul Harghita, primarului oraşului Gheorgheni, János Mezei, i se permite revenirea...
JCI am Responsible organizează un workshop de grădinărit pentru copiii centrului de plasament Sfânta Elisabeta din Glodeni. Scopul acestui...
Aceasta este o inițiativă a Asociației Curtea Veche care a revenit astăzi în județul Mureș pentru a dona 2000 de cărți elevilor de la...
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului...
Meteorologii au anunţat, azi, că se menţine riscul însemnat de producere de avalanşe la peste 1.800 de metri altitudine, la Bâlea Lac, în...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe DN1A Ploiești – Brașov se desfășoară la...
Ambasada României din capitala Belgiei precizează că cel de-al patrulea român rănit în atentate a fost externat ieri. În Belgia, unde au fost...
În întreaga Belgie, unde au fost decretate trei zile de doliu naţional. Procurorul general al Belgiei a anunţat, la o conferinţă de presă,...