Ceaţă şi vizibilitate redusă în judeţele Maramureş, Sălaj şi Cluj, până la ora 20,00. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 15,00...
În ciuda faptului că temperaturile sunt neobişnuit de ridicate pentru această zonă. Şeful Serviciul de Salvamont Salvaspeo al Consiliului...
Majoritatea și-au închis activitatea voluntar, chiar înainte ca Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș să...
În urmă cu două zile, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Mureş au reținut pentru 24 de ore patru persoane bănuite că...
Instalat la finalul verii trecute între străzile Sinaia, Călărașilor și Matei Corvin, acest sens giratoriu a nemulţumit de la început...
Informația fost făcută publică astăzi, la ședința de bilanț a Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat azi, pentru 29 februarie, dezbaterile în dosarul 'Referendumul', în care...
Decizia a fost luată azi de magistrații Curții de Apel Tîrgu Mureş. Celelalte amânări au fost pentru administrarea probelor sau pentru...
Adrian Jean Andrei a atenţionat primarii din judeţ ca, în contextul încălzirii vremii, să ia măsuri pentru prevenirea revărsării apelor. În...
Acestea sunt cifrele vehiculate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș care tocmai a prezentat bilanțul...
Cel puţin aşa reiese din datele pe 2015 prezentate ieri de şeful Poliţiei Tg.-Mureş, Ioan Damaschin. Astfel, anul trecut au fost sesizate...
Cu „Take it easy!” al trupei Eagles drept cântec de poveste, am împușcat doi iepuri dintr-o lovitură, alegându-ne și cu un slogan adecvat,...
La sfârșitul acestei săptămâni, se încheie suferința fanilor hocheiului brașovean, care au mai rămas în tribune, neclintiți totuși, chiar...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, azi, decretul pentru promulgarea actului normativ privind modificarea şi completarea Legii pentru prevenirea...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita deschide o nouă sesiune de cursuri pentru persoanele aflate în evidenţă,...
Anul acesta, gradul de autofinanțare al Aeroportului este de 65%, față de 50 la sută în 2015. Motivele sunt legate de faptul că veniturile...
Cei doi braşoveni care au spart un seif cu peste 38.000 lei au ajuns după gratii. În luna noiembrie a anului trecut, doi brașoveni dau o...
În cadrul etapei a 17-a a Ligii Naționale de handbal feminin, Corona Brașov se va confrunta, la sfârșitul acestei săptămâni, cu SCM Craiova,...
Cadrul didactic, care predă de peste 40 de ani, este acuzat că a jignit verbal și chiar fizic elevii. Un grup de elevi din clasa a X-a s-au...
Asta au găsit comisarii OPC la un control prin municipiul. Comsiarii OPC au efectuat un control în mai multe locații din municipiul Făgăraș...
Oamenii de ştiinţă care lucrează la un vaccin împotriva virusului Zika, ce provoacă defecte congenitale la nou-născuţi, au anunţat că...
Omul de afaceri braşovean va fi prezentat, azi, Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce a fost...
După mai bine de opt ore de dezbateri şi deliberări, Tribunalul Mureş a dispus, aseară, luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă azi dezbaterile în dosarul 'Referendumul', în care preşedintele PSD, Liviu...
Clasamentul de vinerea asta combină hreanul (al cărui muzeu poate nu știați că există, în Germania) cu poveștile conjugale! Una de-a...
În Transilvania, vremea va fi în general închisã. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse, iar la munte precipitaţiile vor fi...
- Navigatorul olandez Willem Cornelis Schouten a fost primul explorator care a ocolit Capul Horn, la data de 29 ianuarie 1616, în expediția pentru...
Aşa cum era de aşteptat, Olimpia CSU Braşov s-a calificat la pas în Final Four-ul Cupei României la baschet feminin. După ce au cedat în tur...
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Mediasind Tîrgu Mureș, a organizat o dezbatere cu jurnaliștii mureșeni pe marginea...
Viceprimarul municipiului Tîrgu-Mureş, Claudiu Maior, a anunţat, azi, că în baza unui parteneriat semnat cu o serie de asociaţii de protecţia...
În Transilvania, cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii predominant sub formã de ploaie, mixte la munte...
Dorin Florea a făcut anunţul la finalul şedinţei de Consiliu Local de azi că nu mai doreşte să colaboreze instituţional cu Inspectoratul...
Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată de către angajaţii unei societăți comerciale cu privire la faptul că locatarul unui bloc...
Suma astfel tranzacţionată se apropie de 24 de miliarde de euro. Numărul plăţilor către comercianţi a crescut de şase ori mai repede în...
Asta după ce au apărut mai multe zvonuri potrivit cărora o parte din elevii de la Colegiul Național ”Unirea” ar trebui să fie mutați...
În acest an la bugetul municipiului Tg.Mureş se preconizează venituri de aproximativ 400 milioane lei în creștere cu 20 de milioane de lei...
Judecătorii Curţii Constituţionale a României au decis, ieri, că legea care interzice complet fumatul în spaţiile publice închise este...
Acesta a mai spus că este de datoria lui să se asigure că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfăşura în condiţii...
Potrivit unui raport oficial dat publicității, România ocupă locul 32 din 35 de țări studiate în ediția 2015 a Indexului european al...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a anunţat pe pagina sa de Facebook că nu va putea evolua pentru echipa de Fed Cup a României în meciul...
Reprezentanţii Austriei au cucerit, joi, primele medalii puse în joc la categoria juniori, în cadrul Campionatelor Mondiale de biatlon pentru...
Coordonatorul Programului naţional de Transplant, dr. Victor Zota spune că numărul este în scădere cu 20% faţă de anul 2014. Motivele...
Într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj–Napoca, președintele Uniunii, Kelemen Hunor a anunţat o eventuală cooperare electorală, ca...
Doar un vot în Consiliul Local mai lipsește pentru ca Grădina Zoologică din Tîrgu Mureș să se transforme în SRL. Proiectul de hotărâre...
Rectorul Universității Petru Maior din Tîrgu-Mureș, Călin Enăchescu, a arătat că există o serie de studii care arată că, până în 2025,...
Accidentul a avut loc în localitatea mureșeană Fânaţele Bandului, autoturismul căzând într-o râpă adâncă de circa 40 de...
Acesta a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, unde urmează să fie audiat de procurori. Mai multe percheziții au loc la clubul de...
Centrul medical din Tîrgu-Mureș este unul din cele 10 centre din țară unde a fost dat startul unui tratament revoluționar fără interferon...