Conferinţa Preşedinţilor din Parlamentului European a validat numirea Laurei Codruţa Kövesi drept primul procuror-şef european. Legislativul...
Peste o sută de persoane au vizitat miercuri staţiile de ambulanţă din Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, cu ocazia Zilei Mondiale a...
Este una dintre condițiile de eligibilitate verificate de echipele APIA, pentru acordarea subvențiilor pe suprafață. Sunt vizați fermierii mici...
Azi este programată întâlnirea cu reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară, mâine cu cei ai ALDE şi Pro Romania, iar vineri cu cei ai...
Potrivit Eurostat, ţara noastră se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană din acest punct de vedere, după Bulgaria. Nivelurile cele mai...
Este vorba de două proiecte europene accesate de Primărie pentru construcția a două creșe în cartierele Unirii și Belvedere, în condițiile...
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a discutat cu o delegaţie din partea companiei aeriene Lufthansa despre posibilitatea...
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, între orele 10.00-18.00, pe terenul de sport al Liceului ”Bolyai” din Tg. Mureș și va reuni...
Municipiul Brașov așteaptă și acum sumele pe impozitul pe venit, cu atât mai mult cu cât la rectificarea bugetară recentă, municipiul nu a...
Angajaţi din serviciile de urgenţă vor beneficia pe parcursul următorilor trei ani de sesiuni de instruire cu experţi români şi străini, în...
Câteva zeci de antreprenori mureșeni vor participa mâine la seminarul național “Investește pentru viitor!” organizat de Ministerul pentru...
Şapte membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au cerut oficial astăzi revocarea judecătoarei Lia Savonea din funcţia de preşedinte al...
Senatul a adoptat, azi, propunerea legislativă iniţiată de ministrul demis al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care bacşişul încasat de la...
Peste 5.500 de viroze și pneumonii s-au înregistrat în ultima săptămână în județ, în creștere față de prima săptămână din această...
În România există peste 400 de medici care practică ozonoterapia, cu ajutorul căreia se tratează inclusiv pacienții care au cancer, boli...
Telemeaua de Sibiu a devenit oficial produs cu indicaţie geografică protejată, iar producătorii îl vor putea comercializa în spaţiul...
UPDATE ORA 09,00 Este una dintre concluziile primelor cercetări efectuate de polițiștii mureșeni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș,...
Cele mai noi studii realizate de cercetătorii americani relevă că orele de curs pentru elevi ar trebui să înceapă după ora 8 şi 30 de minute,...
Fundația Comunitară Mureș a desfășurat, în perioada 16-27 septembrie, campania OSCAR Șarpele Hoinar în 10 școli din Tîrgu Mureș. În...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș organizează, vineri, de la ora 9,00, în toate marile orașe din județ, Bursa...
Un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe, care s-a urcat la volan în coma alcoolică şi a avariat mai multe autoturisme aflate într-o parcare, a...
Cunoscuta actriţă Tamara Buciuceanu Botez a murit astăzi, în Spitalul Elias, unde era internată de aproape două săptămâni. Avea 90 de ani...
Liderul PNL, Ludovic Orban, este premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru formarea noului Guvern, după moțiunea de cenzură...
Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând din 16 octombrie, 70% din subvenţiile pe suprafaţă şi până la...
Procesul în care preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, este judecat pentru fapte de corupţie, a fost amânat azi, după ce...
Camera Deputaţilor a adoptat, azi, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiei pentru copii cu rata inflaţiei, începând din anul...
Ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, că licitaţia privind vaccinul antigripal s-a desfăşurat în condiţii de...
În acest scop, în cadrul “Săptămânii prevenirii traficului de persoane” reprezentanții Centrului Regional Tg. Mureş al Agenției...
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în legătură cu această situaţie. Biroul de Presă al IPJ Harghita a informat azi că sesizarea din oficiu...
Camera Deputaţilor a adoptat azi, în unanimitate, un proiect de lege care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu patru luni pentru...
Evenimentul, care se va desfășura în perioada 1-3 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureș, a ajuns la cea de-a cincea ediție . În...
25 de procese verbale s-au depus până acum la Agenția de Protecția Mediului în vederea recoltării de urși, după ce s-a demonstrat că au...
Brașovenii care donează marți sânge se pot alege și cu premii sau bilete la filme. Este o nouă ediție a campaniei de donare a organizatorilor...
Compania TAROM oferă, în perioada 15-20 octombrie, tarife reduse la zborurile către anumite destinaţii pentru cei care vor să călătorească...
Actriţa Tamara Buciuceanu se află în stare critică la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, fiind intubată şi ventilată mecanic. Potrivit...
Mai bine de trei sferturi dintre acestea sunt provocate de urs, spun reprezentanții Gărzii Forestiere Mureș. Cei 7 angajați ai instituției au...
Jandarmii harghiteni au îndepărtat, azi noapte, un urs care îşi făcuse apariţia în zona unui restaurant din staţiunea Băile...
UPDATE ORA 09,00 Două persoane au fost rănite în această dimineață, după ce au rămas încarcerate, în urma coliziunii dintre un...
Potrivit datelor Eurostat, anul trecut din cele 12,3 milioane de persoane cu vârsta între 18 și 64 de ani, 1,7 de milioane susțin că nu au...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Ţărilor de Jos...
Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect care vizează repartizarea către primăriile din ţară a sumelor defalcate din TVA, pe diferite capitole de...
Mâine va fi lansat Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare, o platformă care ar trebui să îi ajute pe clienţi să compare preţurile...
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, suplimentarea listei medicamentelor compensate şi gratuite cu 17 molecule noi ce vizează, în special,...
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov organizează, vineri 18 octombrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți. La...
Restricţiile de circulaţie impuse pe Valea Oltului vor continua să fie aplicate până pe data de 15 noiembrie, în anumite intervale orare, cu...
În ultimii 5 ani gradul de implicare a mureșenilor în reciclarea deșeurilor electrice este în creștere. Numai în Tg.Mureș, în această...
Mai mult de jumătate dintre români cheltuie între 100 şi 200 de lei pentru o noapte de cazare, iar aproape un sfert au folosit voucherele de...
Consiliul Uniunii Europene a confirmat-o, astăzi, pe Laura Codruţa Kövesi în funcţia de procuror-şef european. Numirea trebuie acum confirmată...