Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cătunele și casele izolate din Harghita vor avea în sfârşit curent electric

Cătunele și casele izolate din Harghita vor avea în sfârşit curent electric
Foto: AFP

Publicat de Rotar Mirela, 17 noiembrie 2022, 12:00

În Băile Tușnad, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni, dar și în 9 comune din judeţ care încă folosesc lămpi de gaz sau lumânări pe timp de noapte, se vor monta sisteme cu panouri fotovoltaice.

Acest demers este parte a unei inițiative din 2010 care viza alimentarea cu apă și electricitate a localităților și gospodăriilor izolate din Harghita. Însă, din cauza legislației românești rigide, Consiliul Judeţean Harghita a fost nevoit să apeleze la accesarea de fonduri norvegiene, a explicat pentru RTM preşedintele instituţiei, Borboly Csaba:

Am găsit, pentru ”mica electrificare” acest program al granturilor norvegiene prin care s-a fundamentat implicarea Consiliului Județean și am accesat un fond de 200.000 de euro. Asta înseamnă că 52 de cătune, locații sau gospodării mici, izolate vor fi electrificate prin sisteme fotovoltaice. Societatea care a câștigat licitația este din Sibiu, ieri am semnat contractul de execuție și se pare că anul viitor, undeva prin vară-toamnă, vom avea aceste sisteme funcționale. Ele vor ajuta foarte mult cetățenii, pentru că și acum sunt foarte mulți copii care învață lângă generator, lângă lampă sau la lumânare.

Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, speră ca șase gospodării aflate la câţiva kilometri de localitate să aibă curent electric în case, de Crăciun:

La fosta mină de piatră sunt șase familii care nu au deloc curent electric, fiind departe și de comuna Bixad și de Băile Tușnad. În prima fază am început discuțiile cu Electrica, ne-a costat prea mult, nu am avut în buget atâția bani ca să tragem 2 kilometri de cablu. Și atunci am apelat la panourile solare, până ce vom putea bugeta pentru a avea curent electric, până atunci să-i ajutăm pe oameni care stau la lumânări după Revoluție. Acum două săptămâni au fost cei care vor veni să le monteze și să sperăm că până de Crăciun să aibă oamenii curent.

De sistemele fotovoltaice bugetate prin grantul norvegian vor mai beneficia gospodării izolate din municipiile Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni, respectiv din comunele Ciceu, Plăieșii de jos, Lueta, Satu Mare, Corund, Zetea, Lăzarea, Corbu și Subcetate.

Valeriu Russu

Tricolorii Under 21 susţin un nou joc din preliminariile EURO
Uncategorized miercuri, 30 septembrie 2026, 16:21

Tricolorii Under 21 susţin un nou joc din preliminariile EURO

Naţionala de tineret a României, formată din jucători sub 21 de ani, o are ca adversară, miercuri seara, de la ora 19.00, la Târgovişte, pe...

Tricolorii Under 21 susţin un nou joc din preliminariile EURO
Mureşenii joacă returul cu Galaţiul din Cupa României
Uncategorized miercuri, 30 septembrie 2026, 16:11

Mureşenii joacă returul cu Galaţiul din Cupa României

Echipa masculină de baschet CSM Tg.Mureş întâlneşte, miercuri seara, pe teren propriu, formaţia CSM Galaţi, într-un meci din manşa secundă...

Mureşenii joacă returul cu Galaţiul din Cupa României
Mureş: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol şi poluarea râului Mureş
Uncategorized luni, 28 septembrie 2026, 18:07

Mureş: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol şi poluarea râului Mureş

Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş a aplicat sancţiuni contravenţionale de peste 53.000 de lei în doar...

Mureş: Amenzi de peste 53.000 de lei aplicate de jandarmi pentru braconaj piscicol şi poluarea râului Mureş
Dosare penale pentru intervenții asupra câinilor, la Râșnov
Uncategorized luni, 28 septembrie 2026, 16:37

Dosare penale pentru intervenții asupra câinilor, la Râșnov

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov au identificat șapte deținători ale căror animale aveau urechile cupate și cozile...

Dosare penale pentru intervenții asupra câinilor, la Râșnov
Uncategorized duminică, 27 septembrie 2026, 12:08

Odorhei a surclasat Craiova la futsal

Etapa a 4-a a Ligii I de futsal Casa Pariurilor a început sâmbătă, 26 septembrie, cu jocul dintre CSM Odorheiu Secuiesc și Universitatea...

Odorhei a surclasat Craiova la futsal
Uncategorized duminică, 27 septembrie 2026, 12:05

Polonezii au rămas regii Europei la volei

Voleibaliștii polonezi și-au apărat titlul continental cucerit în 2023. Semifinalele actualului Campionat European masculin de volei s-au...

Polonezii au rămas regii Europei la volei
Uncategorized duminică, 27 septembrie 2026, 11:57

Baschetbaliștii mureșeni, victorioși la Galați, în Cupa României

Turul întâi al Cupei României la baschet masculin a debutat sâmbătă, 26 septembrie, când s-au disputat meciurile din prima manșă: CSM...

Baschetbaliștii mureșeni, victorioși la Galați, în Cupa României
Uncategorized duminică, 27 septembrie 2026, 11:53

România trece, săptămâna viitoare, printr-un nou test al ratingului suveran

România trece, săptămâna viitoare, printr-un nou test al ratingului suveran, într-un moment important pentru formarea viitorului guvern....

România trece, săptămâna viitoare, printr-un nou test al ratingului suveran