Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Chiar şi fără experienţă poţi să ajungi în Mont Blanc.

Publicat de radiomures, 28 decembrie 2009, 00:00

Un alpinist din Sfântu Gheorghe Tulit Zsombor şi-a propus să escaladeze anul viitor vârful Mont Blanc împreună cu mai mulţi începători pentru a demonstra că orice om cu o condiţie fizică medie, dar cu o ambiţie puternică şi un mentor bun îşi poate depăşi limitele şi atinge performanţe de neimaginat.
Tulit Zsombor a declarat că în primele luni ale anului viitor va organiza o preselecţie în urma căreia va alege trei–patru persoane pe care le va duce în Alpi, probabil pe vârful Mont Blanc înalt de 4.810 metri.
Prima tentativă de acest fel a fost făcut în luna mai a.c, când Tulit Zsombor şi actriţa Ruszuly Eva din Sfântu Gheorghe au urcat până aproape de vârful Cho Oyu, din Tibet, înalt de 8201 metri, iar a doua, în luna august când un tâmplar şi un faianţar din judeţul Covasna conduşi de Tulit Zsombor au reuşit să escaladeze vârful Mont Blanc.
Mara Deleanu

Peste 2.000 de voluntari din Mureș s-au înscris la Ziua de Curățenie Națională
Eveniment miercuri, 16 septembrie 2026, 12:00

Peste 2.000 de voluntari din Mureș s-au înscris la Ziua de Curățenie Națională

Peste 2.000 de voluntari din județul Mureș s-au înscris până acum pentru a participa, în 19 septembrie, la Ziua de Curățenie Națională...

Peste 2.000 de voluntari din Mureș s-au înscris la Ziua de Curățenie Națională
Târgul Producătorilor Locali, la Reghin
Eveniment miercuri, 16 septembrie 2026, 11:34

Târgul Producătorilor Locali, la Reghin

Parcul Central din Reghin va găzdui, în perioada 18-20 septembrie, o nouă ediție a Târgului Producătorilor Locali, eveniment ce are loc în...

Târgul Producătorilor Locali, la Reghin
Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 14:18

Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș

Evenimentul ajuns la a XXII-a ediție are loc în perioada 18-20 septembrie, în Complexul Weekend. Vor fi trei expoziții canine internaționale,...

Sute de câini de rasă vor fi prezenți la Festivalul internațional Dracula Dog Show de la Târgu Mureș
2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 14:11

2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita

Doi bărbaţi au fost răniţi, marţi, în urma unei explozii produse într-o afumătoare aparţinând unei fabrici de mezeluri din satul Misentea,...

2 răniți, în urma exploziei unei butelii, într-un sat din Harghita
Eveniment marți, 15 septembrie 2026, 12:40

Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche”, la Sighișoara

Evenimentul, aflat la a III-a ediție, are loc în perioada în perioada 18-20 septembrie, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Sighișoarei, și...

Festivalul ”Mica Săptămână de Muzică veche”, la Sighișoara
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 17:02

„Zilele Recoltei”, la Brașov

În perioada 17-20 septembrie, pe platforma Pieţei Star din Braşov, cei interesați pot găsi produse de sezon, de artizanat, muzică, joacă şi...

„Zilele Recoltei”, la Brașov
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 16:54

Cea mai mare expoziție de insigne organizată la Sf. Gheorghe

La Muzeul Cinegetic și de Științele Naturii din Sfântu Gheorghe va fi vernisată, joi, o expoziție care reunește peste 5.000 de insigne din...

Cea mai mare expoziție de insigne organizată la Sf. Gheorghe
Eveniment luni, 14 septembrie 2026, 16:51

Festival de muzică veche, în Cetatea Sighișoara

Societatea Cultural-Artistică de Tineret CONCRET şi Grupul de muzică veche TRUVERII din Bucureşti, în colaborare cu Primăria Sighişoara, au...

Festival de muzică veche, în Cetatea Sighișoara