Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ciclaton porneşte azi la drum

Ciclaton porneşte azi la drum

Publicat de radiomures, 2 septembrie 2015, 12:28

Startul s-a dat la ora 9,00, din Piaţa Mică din Sibiu. Ciclatonul aflat la a doua ediție se desfășoară de azi până în 6 septembrie şi va trece prin 11 oraşe, pentru a susţine una dintre cele 5 cauze educaţionale înscrise: „Dă-ţi pasiunea mai departe!”, parte din programul educaţional ”Ajungem Mari” al Asociaţiei Lindenfeld, “De-a Arhitectura”, “GROW”, parte a programului Şcoala de Valori, “IMPACT”, program al Fundaţiei Noi Orizonturi şi “Zburd” al Asociatiei ROI.
Pe întreg parcursul celor 660 de kilometri vor pedala 30 ciclişti de anduranţa, iar pe segmente se vor putea înscrie şi ciclişti temerari.
Ciclaton este o poveste despre prietenie adevărată, generozitate şi despre o călătorie pe două roți. Este, mai ales, o poveste despre nădejdea că lăsăm România pe mâini bune, spun organizatorii evenimentului.

Doritorii pot să susţină cauzele evenimentului prin contribuții raportate la numărul bătăilor inimii ciclatoniștilor.
Ideea a pornit de la doi voluntari pasionaţi de ciclism şi preocupaţi de temelia unei educaţii sănătoase: Irina Calomir şi Marcian Enache-Poţi.

Colega noastră Gabriela Pîncă a stat de vorbă cu Marian Enache despre acest proiect. Și nu s-a mulțumit doar cu interviul , a decis să se alăture echipei:

Cicliştii care vor strange cele mai multe fonduri pentru cauzele pe care şi le-au ales vor fi premiaţi. Festivitatea de final va avea loc în Parcul Sub Arini din Sibiu.

RTM este partener media al evenimentului.

Ciclatoniştii vor străbate 11 oraşe, printre care Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Deva şi Alba Iulia. La Tg.Mureş, ciclatoniştii vor ajunge în după amiaza zilei de 2 septembrie.

Gabriela Pîncă/Corina Fontu

Sursa foto: Radio Tg.Mures/Gabriela Pîncă

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS