Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cine se jocã cu focul riscã sã se ardã.

Publicat de radiomures, 5 decembrie 2002, 00:00

Aceastã zicalã este cu atât mai adevãratã acum, când cei care vând petarde, dar şi cei care le cumpãrã, riscã pedepse aspre.
Aşa numitele “obiecte pirotehnice de distracţie” se împart în douã categorii.
Prima cuprinde steluţele, scâteietorile, minipetardele şi pocnitorile, cu masa sub 3 grame, în timp ce a doua include petardele, faclele, jeturile luminoase şi rachetele, care pot avea pânã la 200 de grame de amestec pirotehnic.
Pentru comercializarea acestora este nevoie de autorizaţii eliberate de Inspectoratul Teritorial de Muncã şi de Poliţie.
Cine se încumetã sã vândã aceste obiecte pirotehnice fãrã autorizaţii riscã sã primeascã amenzi de 25 de milioane de lei şi sã petreacã între 6 luni şi 5 ani la închisoare.
Petardele, faclele, jeturile luminoase şi rachetele pot fi folosite doar douã zile pe an: 31 decembrie şi 1 ianuarie, dar în nici un caz în apropierea unor instalaţii cu risc ridicat de incendiu sau în timpul zilei, în localitãţile dens locuite.
Pentru a verifica modul în care se respectã legea în acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncã Mureş va declanşa o serie de controale.
Cãtãlin Condruţ

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Odorheiu Secuiesc
Eveniment miercuri, 17 iunie 2026, 14:06

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Odorheiu Secuiesc

O explozie urmată de incendiu la etajul 1 al unui bloc cu patru etaje s-a produs în odorheiu Secuiesc în urmă cu puțin timp. La fața locului...

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Odorheiu Secuiesc
Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de legume-fructe din Tg.Mureș
Eveniment miercuri, 17 iunie 2026, 13:53

Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de legume-fructe din Tg.Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Mureș au fost solicitați cu puțin timp în urmă să intervină în municipiul...

Incendiu cu mari degajări de fum la un depozit de legume-fructe din Tg.Mureș
Un nou protest spontan la Fabrica de Arme Cugir
Eveniment miercuri, 17 iunie 2026, 13:42

Un nou protest spontan la Fabrica de Arme Cugir

Sute de angajaţi ai Fabricii de Arme Cugir au întrerupt activitatea miercuri, pentru câteva ore, după ce nu şi-au primit salariile la începutul...

Un nou protest spontan la Fabrica de Arme Cugir
Harghita: Tururi ghidate, ateliere, observaţii astronomice şi proiecţii de film, la Cetatea Mikó, de Noaptea Muzeelor
Eveniment miercuri, 17 iunie 2026, 11:38

Harghita: Tururi ghidate, ateliere, observaţii astronomice şi proiecţii de film, la Cetatea Mikó, de Noaptea Muzeelor

Cetatea Mikó din Miercurea-Ciuc îşi deschide porţile pentru public pe 20 iunie, cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. Potrivit unui...

Harghita: Tururi ghidate, ateliere, observaţii astronomice şi proiecţii de film, la Cetatea Mikó, de Noaptea Muzeelor
Eveniment miercuri, 17 iunie 2026, 10:47

Complexul de Agrement „Weekend” își deschide oficial porțile pe 19 iunie

Evenimentul de deschidere va începe la ora 17:00 și va oferi vizitatorilor un program diversificat, dedicat întregii familii, anunță Centrul de...

Complexul de Agrement „Weekend” își deschide oficial porțile pe 19 iunie
Eveniment marți, 16 iunie 2026, 16:10

550 de voluntari participă la FITS

550 de voluntari vor contribui la organizarea ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), dintre care 33 sunt...

550 de voluntari participă la FITS
Eveniment marți, 16 iunie 2026, 14:06

”Târgul fructelor de vară” la Târgu Mureș

Primăria organizează, până la finalul lunii iulie, cu excepția perioadei în care se desfășoară Zilele Târgumureşene, Târgul fructelor de...

”Târgul fructelor de vară” la Târgu Mureș
Eveniment marți, 16 iunie 2026, 12:57

Zilele Târgumureșene revin între 25 și 28 iunie

Municipiul Târgu Mureș se pregătește pentru cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene, care va avea loc în perioada 25-28 iunie. Programul...

Zilele Târgumureșene revin între 25 și 28 iunie