Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concert de muzică simfonică la deschiderea sezonului estival de la Sovata

Concert de muzică simfonică la deschiderea sezonului estival de la Sovata
Foto: AGERPRES

Publicat de APETRI MARGARETA, 20 mai 2026, 14:07

În premieră pentru Stațiunea Balneoclimaterică de la Sovata, sezonul de vară de anul acesta va fi deschis pe ritmuri de muzică clasică.

Filarmonica de Stat din Târgu Mureș, sub bagheta dirijorului Remus Grama, va susține un concert extraordinar în seara zilei de 26 iunie chiar pe pontonul Lacului Ursu.

Evenimentul este organizat de Asociația Iunona, împreuna cu hotelul care administrează Lacul și alți parteneri instituționali și privați.

Participanții vor avea parte de o experiență unică, de neuitat, îi asigură co-președintele Asociației Iunona, Ovidiu Maior:

„Marcăm acest eveniment printr-un concert inedit. Ar fi pentru prima dată când are loc un asemenea concert și într-un asemenea loc. E vorba de pontonul de lemn, un loc cu adevărat special atât din punct de vedere al imaginii cât și din punct de vedere al sunetului. Ne așteptăm să fie ceva deosebit, cu muzică simfonică aleasă special pentru un astfel de eveniment în aer liber cu un public mixt care a mai fost sau nu într-o sală de filarmonică. E vorba de aproximativ 55 de instrumentiști ai Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș. Dirijor e Remus Grama, bine-cunoscut publicului pentru concertele rock, concertele de Crăciun… ceva mai deosebit ca și program dar și ca mod de manifestare.”

Concertul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș va începe la ora 19,30 iar accesul publicului pe pontonul Lacului Ursu va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.

Cei care nu vor mai găsi loc pe ponton vor putea viziona concertul și de pe aleile din jurul lacului, mai informează organizatorii.

Autor: Cristina Bulbescu

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău
Eveniment duminică, 4 octombrie 2026, 09:50

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 6:05, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit...

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în judeţul Buzău
Trei persoane au fost rănite, azi dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz
Eveniment sâmbătă, 3 octombrie 2026, 09:38

Trei persoane au fost rănite, azi dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz

În accident au fost implicate un camion şi două autoturisme în care se aflau, în total, opt persoane. Trei dintre acestea au necesitat...

Trei persoane au fost rănite, azi dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN 13, în apropiere de localitatea Saschiz
Festivalul SIMFEST a ajuns la Sângeorgiu de Mureș
Eveniment vineri, 2 octombrie 2026, 13:14

Festivalul SIMFEST a ajuns la Sângeorgiu de Mureș

A patra zi a Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST a continuat la Sângeorgiu de Mureș, cu o zi dedicată comunității și...

Festivalul SIMFEST a ajuns la Sângeorgiu de Mureș
„Păpușile și jocul umbrelor” – o călătorie în lumea teatrului de animație
Eveniment joi, 1 octombrie 2026, 10:39

„Păpușile și jocul umbrelor” – o călătorie în lumea teatrului de animație

Peste 30 de copii de la Școala „Europa” din Târgu Mureș au avut parte de o întâlnire specială cu actorul Alexandru Cinezan, în cadrul...

„Păpușile și jocul umbrelor” – o călătorie în lumea teatrului de animație
Eveniment joi, 1 octombrie 2026, 08:49

Ediția I a Gastronomica Sighişoara

Trei bucătari lansează un festival independent care transformă Sighişoara în destinaţie gastronomică, din 2 până în 4 octombrie. Robert...

Ediția I a Gastronomica Sighişoara
Eveniment miercuri, 30 septembrie 2026, 19:58

Proiecţie eveniment pentru comunitatea surzilor la Festivalul Internaţional SIMFEST

Cea de-a XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST, care se desfăşoară la Târgu Mureş, a organizat o...

Proiecţie eveniment pentru comunitatea surzilor la Festivalul Internaţional SIMFEST
Eveniment miercuri, 30 septembrie 2026, 13:28

Filarmonica de Stat Târgu Mureș va concerta la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta

Filarmonica de Stat Târgu Mureș va susține, în 11 noiembrie, un concert la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta, într-un program...

Filarmonica de Stat Târgu Mureș va concerta la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta
Eveniment marți, 29 septembrie 2026, 12:05

Ştafeta Veteranilor ”Invictus”, la cea de-a XIII-a ediție

În perioada 1-25 octombrie 2026, Invictus România organizează Ştafeta Veteranilor, un proiect național de educație patriotică și voluntariat...

Ştafeta Veteranilor ”Invictus”, la cea de-a XIII-a ediție