Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concert de Paște la Sala Radio: Marea missă de Mozart

Concert de Paște la Sala Radio: Marea missă de Mozart

Publicat de APETRI MARGARETA, 6 aprilie 2026, 10:56

În așteptarea Paștelui ortodox, în Joia Mare (9 aprilie, de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Radu Popa, ne invită la o seară specială, un eveniment 100% Mozart în care muzica va răsuna la Sala Radio ca într-o catedrală. Vom asculta celebra lucrare semnată de Amadeus: Marea missă în do minor, una dintre cele mai impresionante și enigmatice creații sacre ale compozitorului, o partitură monumentală, profund dramatică și, paradoxal, neterminată. Lucrarea va fi interpretată cu participarea soliștilor vocali Georgiana Dumitru (soprană), Lilia Istratii (mezzosoprană), Andrei Lazăr (tenor), Iustinian Zetea (bas) și a Corului Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu).

În aceeași seară veți asculta și Concertul nr. 23 pentru pian și orchestră de Mozart, în interpretarea solistică a pianistului Horia Mihail. După 14 ani de studii în România şi cursuri la Universitatea din Illinois – S.U.A., Horia Mihail este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și, de asemenea, protagonist al turneelor Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru).

Considerată una dintre puținele sale lucrări religioase de mari dimensiuni, Marea missă reunește o parte dintre cele mai complexe pagini corale scrise de Mozart. Deși concepută pentru liturghie, Missa impresionează prin dramatism teatral, contraste pregnante și arii solistice ce evocă forța emoțională a scenei de operă, ca și cum Mozart ar fi adus teatrul liric în spațiul sacru al catedralei. Lucrarea a fost compusă înaintea căsătoriei lui Mozart cu tânăra Constanze Weber, iar în 1783, la Salzburg, a fost interpretată în formă incompletă, cu Constanze însăși în rol solistic, în celebrul Et incarnatus est – una dintre cele mai sublime pagini scrise vreodată pentru soprană.

După ce a fost timp de trei ani lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov în toamna anului 2002 ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii Romanian Piano Trio – împreună cu violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Răzvan Suma, alături de care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi în străinătate.

Horia Mihail a participat la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalurile Internaţionale George Enescu și Nopţi pianistice de la Chişinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia, Argentina. În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Spania, Bulgaria şi în Argentina, Chile, S.U.A., China, Malaezia sau Japonia.

Împreună cu violoniștii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, pianistul Horia Mihail a susținut în decembrie 2016 – cu prilejul Zilei Naționale a României, două recitaluri în două prestigioase săli de concert: la Carnegie Hall (Weill Recital Hall) din New York și la Kennedy Center for the Performing Arts (Family Theater) – Washington D.C.

Dirijor permanent al Filarmonicii Banatul – Timişoara, Radu Popa a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, absolvind în anul 1994 secţia compoziţie (clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 secţia de dirijat-orchestră (clasa prof. univ. Ludovic Bács), continuând apoi cu studii de masterat. O contribuţie esenţială în formarea sa ca dirijor l-au avut dirijorii Ludovic Bács şi Erich Bergel.

Radu Popa este invitat permanent al Filarmonicilor George Enescu – Bucureşti, Transilvania – Cluj-Napoca, al Orchestrei Naţionale Radio ş.a. A întreprins turnee în Coreea de Sud, alături de orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca (în 2001), cu orchestra Filarmonicii Giurgiu (în 2002), precum și cu orchestra Filarmonicii Janáček din Cehia (în 2003). Ca dirijor al orchestrei de cameră Camerata Janáček, Radu Popa a coordonat producţia operei Flautul fermecat (Mozart) la Šumperk, în Cehia (2002). În 2002 și 2003 a fost asistent al cursurilor de dirijat-orchestră susținute de Otakar Thrlik la Opava, în Cehia, iar în anul 2004 a fost invitat să dirijeze numeroase concerte ale orchestrei Filarmonicii Janáček din Ostrava, Cehia.

În cadrul Festivalului George Enescu a dirijat Orchestra Filarmonicii Transilvania – Cluj-Napoca (2007) şi orchestra Filarmonicii Banatul – Timişoara (2009). La invitaţia Orchestrei Naţionale Radio şi alături de soliştii Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, Radu Popa a dirijat concertul dedicat Zilei Naţionale a României, eveniment ce a avut loc la Roma, în sala Giuseppe Sinopoli a Auditoriumului Parco della Musica.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Programul casei de bilete, pe www.salaradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro.

Serviciul Comunicare şi Relaţii Publice

Radio România contribuie la un volum de referință privind viitorul serviciilor publice de media
Radio România miercuri, 1 iulie 2026, 14:49

Radio România contribuie la un volum de referință privind viitorul serviciilor publice de media

Radio România salută apariția volumului Public Service Media Organizations and Society: A Guide for the Next Generation of Leaders, publicat la...

Radio România contribuie la un volum de referință privind viitorul serviciilor publice de media
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Radio România
Radio România joi, 18 iunie 2026, 17:16

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Radio România

În contextul împlinirii, în 2026, a 160 de ani de istorie a Casei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române,...

Majestatea Sa Margareta și Principele Radu, în vizită la Radio România
Teatrul Național Radiofonic – Radio România, prezent la FITS 2026
Radio România joi, 18 iunie 2026, 14:59

Teatrul Național Radiofonic – Radio România, prezent la FITS 2026

Teatrul Național Radiofonic este prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a 33-a ediţie, care se va...

Teatrul Național Radiofonic – Radio România, prezent la FITS 2026
Vara vocilor autentice la Radio România Cultural
Radio România joi, 18 iunie 2026, 12:36

Vara vocilor autentice la Radio România Cultural

Victor Ieronim Stoichiță, Andrei Șerban, Ana Blandiana, Ioan Stanomir, Andrei Ujică, Gabriel Liiceanu, Ruxandra Cesereanu și alți scriitori...

Vara vocilor autentice la Radio România Cultural
Radio România joi, 18 iunie 2026, 11:10

Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”

Radio România, prin postul Antena Satelor, continuă demersurile de informare publică în cadrul campaniei naționale „Stai sigur pe net”,...

Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”
Radio România miercuri, 17 iunie 2026, 14:50

Simona Bondoc în Luna sângerie şi vocea care aşteaptă, la TNR

Vineri, 19 iunie, de la ora 22:00, la Radio România Cultural, Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră Luna sângerie şi vocea...

Simona Bondoc în Luna sângerie şi vocea care aşteaptă, la TNR
Radio România marți, 16 iunie 2026, 12:04

100% Rahmaninov – concert de închidere a stagiunii la Sala Radio

Stagiunea 2025–2026 de la Sala Radio se încheie vineri, 19 iunie (ora 19:00), cu un concert-eveniment susținut de Orchestra Națională...

100% Rahmaninov – concert de închidere a stagiunii la Sala Radio
Radio România marți, 16 iunie 2026, 08:15

One Voice! – Anita Petruescu și Big Band-ul Radio România

Ultima întâlnire din această stagiune cu Big Band-ul Radio România are loc joi, 18 iunie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Sub bagheta...

One Voice! – Anita Petruescu și Big Band-ul Radio România