Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concert-eveniment de Ziua Naţională a României Nicolae Moldoveanu şi Cadmiel Boţac la Sala Radio

Concert-eveniment de Ziua Naţională a României  Nicolae Moldoveanu şi Cadmiel Boţac la Sala Radio

Publicat de MIRELA ROTAR, 29 noiembrie 2019, 11:57

În continuarea tradiţiei anuale stabilite în stagiunea Sălii Radio, vineri, 29 noiembrie (ora 19:00), va avea loc concertul-eveniment dedicat Zilei Naţionale a României. De această dată, doi mari muzicieni ce poartă, prin succesele lor, numele ţării peste hotare, sunt invitaţii speciali ai serii. Alături de Orchestra Naţională Radio vor evolua un tânăr artist la început de drum – pianistul Cadmiel Boţac, care la doar 22 de ani este deja multipremiat internaţional, şi un artist român consacrat – dirijorul Nicolae Moldoveanu, ce a dirijat orchestre ca Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Philharmonic ş.a.

Un talent precoce, Cadmiel Boţac a început pianul la doar 4 ani, în oraşul natal, Sighetu Marmaţiei. A urmat cursuri de măiestrie la Mozarteum International Summer Academy – Salzburg şi la International Summer Academy – Viena şi la doar 10 ani obţinea premiul I la concursul Young Virtuosov (Zagreb, Croaţia). În concertul de vineri, Cadmiel Boţac va interpreta celebrul Concert în la minor pentru pian şi orchestră semnat de Grieg.

Seara se va deschide cu Jocuri populare româneşti din Transilvania, lucrare ce aparţine unuia dintre marii muzicieni români ai secolului XX: compozitorul şi dirijorul Constantin Silvestri, de la a cărui dispariţie s-au împlinit 50 de ani, şi se va încheia cu Simfonia în re minor, semnată de César Franck.

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, Nicolae Moldoveanu este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel, Berna şi, în cele din urmă, la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm şi cea din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar de English Sinfonia şi London Mozart Players îl leagă colaborări speciale.

În prezent, tânărul pianist Cadmiel Boţac este masterand al Academiei de Muzică şi Arte din Viena, la clasa profesorului şi pianistului Stefan Arnold. După primii ani de formare în oraşul natal, de la 14 ani a lucrat cu renumitul pianist şi pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca

Un eveniment foarte important în evoluţia sa a avut loc la Concursul Internaţional Astana Piano Passion din Kazahstan (2014), unde a obţinut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist Denis Matsuev. La scurt timp, Cadmiel a câştigat concursurile internaţionale Milano Piano Talents, Adilia Alieva din Franţa şi alte două competiţii, în Braşov şi în Sibiu. Cadmiel Boţac a susţinut concerte cu Orchestra Naţională din Kazahstan şi Filarmonica din Irkutsk, în cadrul festivalului Stars on Baikal, iar în ţară cu Orchestra Naţională Radio şi cu orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Satu-Mare, Arad. A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croaţia, Italia, Franţa, Rusia, Germania şi Austria.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona online prin reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS