Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Concurs de fotografii în costum tradiţional

Concurs de fotografii în costum tradiţional
Foto: Sursa foto: Centrul Cultural Reduta/facebook

Publicat de Rotar Mirela, 19 aprilie 2023, 11:03

Dacă aveţi o fotografie în costum tradiţional din zona Braşovului, nu mai veche de cinci ani, o puteţi înscrie în cel mai nou concurs creat de Centrul Cultural Reduta.

Competiţia se derulează în perioada 20-28 aprilie, iar cei interesaţi trebuie să trimită poza pe adresa centrulculturalreduta@gmail.com.

„Am mai avut expoziţii despre costume. Avem un concurs anual de fotografie etnografică, dar, sub forma aceasta de a putea prezenta şi valorifica costumul popular tradiţional în artele vizuale, este la prima ediţie. E în tradiţia noastră de a încerca să aducem tot timpul câte ceva nou în atenţia celor care ne urmăresc şi vor să participe la activităţile noastre”, a precizat managerul Centrului Cultural Reduta, Adrian Văluşescu.

Regulamentul competiţiei poate fi găsit pe site-ul instituţiei.

Cea mai reuşită fotografie va fi distinsă, iar premiul constă în realizarea unui tablou de către Mihaela Bălan, artist plastic braşovean.

Tabloul realizat de artistul plastic braşovean va fi expus la Centrul Cultural Reduta în perioada 10-26 mai 2023, în cadrul unei expoziţii organizate cu ocazia Zilei Naţionale a Portului Tradiţional din România, sărbătorită în a doua duminică din luna mai. Apoi, tabloul va putea fi luat de către câştigător.

Sursa: RADOR

UMFST, în rețeaua globală a Catedrelor UNESCO
Cultură-educaţie miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:11

UMFST, în rețeaua globală a Catedrelor UNESCO

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost desemnată să găzduiască Catedra...

UMFST, în rețeaua globală a Catedrelor UNESCO
Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe lansează o serie de întâlniri cu foşti deţinuţi politici
Cultură-educaţie marți, 10 noiembrie 2026, 18:24

Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe lansează o serie de întâlniri cu foşti deţinuţi politici

Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe lansează joi, sub genericul ‘Vă povestesc cum a fost…’, o...

Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe lansează o serie de întâlniri cu foşti deţinuţi politici
KIWI – o antologie pe mai multe voci
Cultură-educaţie marți, 10 noiembrie 2026, 17:04

KIWI – o antologie pe mai multe voci

Lansarea unui nou număr al antologiei KIWI aduce în prim-plan universuri literare diverse, voci distincte și perspective personale  în proze...

KIWI – o antologie pe mai multe voci
UMFST Tg. Mureș reînnoiește colaborarea cu Universitatea Semmelweis din Budapesta
Cultură-educaţie marți, 10 noiembrie 2026, 16:02

UMFST Tg. Mureș reînnoiește colaborarea cu Universitatea Semmelweis din Budapesta

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș și Universitatea Semmelweis din Budapesta au semnat marți, 10...

UMFST Tg. Mureș reînnoiește colaborarea cu Universitatea Semmelweis din Budapesta
Cultură-educaţie marți, 10 noiembrie 2026, 16:00

Dezbatere despre impactul inteligenței artificiale, la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Impactul inteligenței artificiale asupra educației, profesiilor și modului în care oamenii își formează încrederea în informații a fost...

Dezbatere despre impactul inteligenței artificiale, la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș
Cultură-educaţie luni, 9 noiembrie 2026, 16:25

S-au decernat premiile FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FILM DE SCURT-METRAJ ALTER-NATIVE 34

Premiile la COMPETIȚIA NAŢIONALĂ sunt: PREMIUL OFERIT DE LUNO COLOR GRADE STUDIO Servicii de colorizare în valoare de 1.000 euro Alina...

S-au decernat premiile FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FILM DE SCURT-METRAJ ALTER-NATIVE 34
Cultură-educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 16:00

Peste 48.000 de copii din județul Mureș beneficiază de lapte, corn și fructe gratuite

Programul pentru școli al României a fost reluat în județul Mureș, începând cu 2 noiembrie, după încheierea noilor contracte pentru...

Peste 48.000 de copii din județul Mureș beneficiază de lapte, corn și fructe gratuite
Cultură-educaţie vineri, 6 noiembrie 2026, 13:57

Expoziție cu vestigii vechi de peste 6.000 de ani, la Sfântu Gheorghe

Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe deschide miercuri, 11 noiembrie, de la ora 18, o nouă expoziție arheologică permanentă, dedicată...

Expoziție cu vestigii vechi de peste 6.000 de ani, la Sfântu Gheorghe