KIWI – o antologie pe mai multe voci

Publicat de Stan Lucian, 10 noiembrie 2026, 17:04
Lansarea unui nou număr al antologiei KIWI aduce în prim-plan universuri literare diverse, voci distincte și perspective personale în proze scurte.
Printre autorii incluși în volum o regăsim pe Mela Mihai,actriță a Teatrului Național din Târgu Mureș.
Despre preocuparea de a spune povești, despre experiența KIWI sau despre sensibilitate și provocarea imaginației cititorului am vorbit cu Mela Mihai, pe care am invitat-o la Grafitti să citească un fragment de proză scurtă, (mai ales că noul număr KIWI e foarte proaspăt) .
Kiwi. Antologia de proză scurtă apare la editura Trei și este coordonată de scriitorul Marius Chivu.
„Antologia de față oferă douăzeci și cinci de feluri prin care experiența, efortul, intenția și inteligența umane, și nu generate de AI, creează tot atâtea premise ale unei schimbări esențiale, aceea de a ne percepe pe noi înșine ca fiind alții și pe ceilalți ca fiind noi înșine.”
MELA MIHAI (n. 1981) a absolvit Facultatea de Teatru, Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș și este actriță la Teatrul Național din Târgu-Mureș. A publicat în volumele colective „Jurnal din vremea pandemiei” (editor Marius Cosmeanu, Brumar, 2021), „Ce știm despre părinții noștri” (editor Iulian Tănase, Vellant, 2022) și „Cartea depresiilor — 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni” (editor Marius Chivu, Humanitas, 2024). Este prezentă și în ediția „Destine” (2025) a antologiei KIWI.
Antologia se lansează mâine la @libraria.humanitas.cismigiu, iar noi ne întâlnim cu Mela Mihai, la wwwș.radiomures.ro, la Grafitti, sâmbătă, 14 noiembrie, puțin după ora 14.00 și o ascultăm citind un fragment din ” o nouă zi für Eliza”.
Autor: Diana Gherendi



