Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Conducerea PSD va avea o întâlnire cu liderii marilor federații sindicale din România

Conducerea PSD va avea o întâlnire cu liderii marilor federații sindicale din România
Foto: AGERPRES

Publicat de APETRI MARGARETA, 13 iulie 2026, 09:48

Conducerea PSD a reprogramat astăzi o întâlnire cu liderii marilor federații sindicale din România, după ce aceștia au solicitat săptămâna trecută întâlniri separate cu social-democrații și cu liberalii pe tema proiectului legii salarizării unitare din sectorul public.

Sindicatele susțin că actul normativ accentuează inechitățile și generează noi dezechilibre. Noua lege a salarizării este unul dintre documentele care ar trebui adoptate de urgență în Parlament pentru îndeplinirea unor angajamente asumate prin PNRR, de care depind fonduri în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro.

Legislativul s-ar putea reuni în sesiune extraordinară la finalul acestei luni pentru a adopta șase legi necesare în acest sens.

Sursa: RRA

Dezvoltarea capacităților de stocare și finalizarea centralelor pe gaz, printre soluţiile premierului la criza energiei
Politic luni, 17 august 2026, 14:19

Dezvoltarea capacităților de stocare și finalizarea centralelor pe gaz, printre soluţiile premierului la criza energiei

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni la Oradea că actuala criză din energie scoate la iveală probleme mai veche ale sistemului care nu pot fi...

Dezvoltarea capacităților de stocare și finalizarea centralelor pe gaz, printre soluţiile premierului la criza energiei
Ilie Bolojan: termocentrala de la Iernut trebuie finalizată până la sfârşitul anului
Politic luni, 17 august 2026, 13:01

Ilie Bolojan: termocentrala de la Iernut trebuie finalizată până la sfârşitul anului

Declarațiile au fost făcute, azi, la Oradea. Termocentrala de la Iernut, aflată în construcţie de aproximativ 10 ani, este realizată în...

Ilie Bolojan: termocentrala de la Iernut trebuie finalizată până la sfârşitul anului
Salariile ar putea fi majorate semnificativ pentru profesori de la 1 septembrie 2027
Politic duminică, 16 august 2026, 10:56

Salariile ar putea fi majorate semnificativ pentru profesori de la 1 septembrie 2027

Ministrul interimar al muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat la un post de televiziune că s-a găsit o nouă variantă a grilei de salarizare, ce va...

Salariile ar putea fi majorate semnificativ pentru profesori de la 1 septembrie 2027
România a depus cererea de plată numărul cinci din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro
Politic sâmbătă, 15 august 2026, 14:54

România a depus cererea de plată numărul cinci din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro

România a depus oficial cererea de plată numărul cinci din PNRR, în valoare de 2,84 de miliarde de euro, a anunțat ministrul interimar al...

România a depus cererea de plată numărul cinci din PNRR, în valoare de 2,84 miliarde de euro
Politic sâmbătă, 15 august 2026, 14:46

Mesajul premierului interimar Ilie Bolojan de Ziua Marinei Române

„Marina română este o promisiune că țara noastră își va apăra granițele”, a declarat astăzi la Constanța premierul interimar Ilie...

Mesajul premierului interimar Ilie Bolojan de Ziua Marinei Române
Politic sâmbătă, 15 august 2026, 10:55

Sistemul energetic este stabil, a declarat premierul Ilie Bolojan

Sistemul energetic este stabil, a spus ieri premierul Ilie Bolojan și a menționat că toate estimările arată că nu există riscuri pentru...

Sistemul energetic este stabil, a declarat premierul Ilie Bolojan
Politic sâmbătă, 15 august 2026, 10:54

Ministerul Muncii va transmite la Cotroceni noi amendamente la Legea salarizării bugetarilor

Ministerul Muncii va transmite la Cotroceni, în acest weekend, noi amendamente la Legea salarizării bugetarilor. Președintele Nicușor Dan a cerut...

Ministerul Muncii va transmite la Cotroceni noi amendamente la Legea salarizării bugetarilor
Politic vineri, 14 august 2026, 17:36

Închiderea investiţiilor prin PNRR la spitale, prioritară pentru Ministerul Sănătăţii

Ministrul interimar al Sănătăţii, precum şi al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Blaj,...

Închiderea investiţiilor prin PNRR la spitale, prioritară pentru Ministerul Sănătăţii