Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Controale în taberele din Harghita

Publicat de radiomures, 4 iunie 2014, 12:28

Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a solicitat, azi, primăriilor din judeţ să comunice locurile în care se vor organiza tabere şi excursii.

Acestea vor fi verificate pentru a se vedea dacă oferă condiţii corespunzătoare de cazare, masă şi agrement.

Prefectul spune că a luat această măsură pentru că în anii trecuţi au existat situaţii în care copiii au suferit toxiinfecţii alimentare sau alte probleme care le-au pus elevilor în pericol sănătatea şi siguranţa.

Anul trecut, inspectorii pentru protecţia consumatorilor din Harghita au închis temporar două tabere şcolare din cauză că nu aveau autorizaţii de funcţionare şi au găsit nereguli şi la celelalte controlate, inclusiv la unităţile de alimentaţie publică ce deserveau masa pentru elevii aflaţi în tabere.

Agerpres

 

 

Mobilier, echipamente și materiale didactice pentru 83 de școli harghitene
Administraţie marți, 2 decembrie 2025, 14:10

Mobilier, echipamente și materiale didactice pentru 83 de școli harghitene

Acestea au fost achiziționate prin programul PNRR și au o valoare totală de peste 100 milioane de lei, a declarat pentru Radio Tg.Mureș...

Mobilier, echipamente și materiale didactice pentru 83 de școli harghitene
Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public
Administraţie vineri, 28 noiembrie 2025, 17:23

Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public

Consiliul Local Miercurea-Ciuc a aprobat, în şedinţa de vineri, studiul de fezabilitate pentru extinderea reţelei de iluminat public....

Primăria Miercurea-Ciuc extinde reţeaua de iluminat public
Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %
Administraţie vineri, 28 noiembrie 2025, 11:48

Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %

Consiliul Local Târgu Mureș a decis ieri, în ședință ordinară, ca taxele și tarifele locale pe anul 2026 să fie majorate cu rata inflației....

Taxele și tarifele din Tg. Mureș cresc de anul viitor cu 5,6 %
Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli
Administraţie joi, 27 noiembrie 2025, 18:30

Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli

Primăria Miercurea-Ciuc a lansat, azi, un program de protecţie în şcoli bazat pe colaborare interinstituţională, considerat primul model...

Primăria Miercurea Ciuc a lansat un program interinstituţional pentru protecţia copiilor în şcoli
Administraţie marți, 25 noiembrie 2025, 19:47

Prefectura Covasna a publicat o listă a firmelor care deţin arhivele întreprinderilor de dinainte de 1989

Prefectura Covasna a publicat o listă cu 155 de firme și persoane juridice care dețin arhivele fostelor întreprinderi desființate după 1989....

Prefectura Covasna a publicat o listă a firmelor care deţin arhivele întreprinderilor de dinainte de 1989
Administraţie luni, 24 noiembrie 2025, 18:27

Sediul CJ Covasna – iluminat în portocaliu de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor

Sediul Consiliului Judeţean Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe va fi iluminat, marţi, în culoarea portocalie, marcând, astfel, Ziua...

Sediul CJ Covasna – iluminat în portocaliu de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor
Administraţie luni, 24 noiembrie 2025, 12:46

Săptămâna aceasta începe reabilitarea DJ131, între Sânpaul şi graniţa cu judeţul Covasna

Lucrările au întârziat mai bine de un an, din cauza constestării lor de către două firme de construcții, însă Curtea de Apel Târgu Mureş a...

Săptămâna aceasta începe reabilitarea DJ131, între Sânpaul şi graniţa cu judeţul Covasna
Administraţie joi, 20 noiembrie 2025, 14:02

Discuțiile despre centura ocolitoare a Tg. Mureșului, reluate

Primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a anunțat că lucrările la varianta ocolitoare a orașului ar putea începe curând, după o...

Discuțiile despre centura ocolitoare a Tg. Mureșului, reluate