Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică
Publicat de Rotar Mirela, 13 octombrie 2026, 11:30
Operarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din localitatea Leţ a fost preluată, începând de săptămâna trecută, de întreprinderea publică de interes judeţean EcoKov, după expirarea contractului cu o firmă privată care opera de aproape 10 ani.
Directorul EcoKov, Ambrus Jozsef :
,,,Întregul lanț de salubritate se află în subordinea unităților administrativ-teritoriale, deoarece cele patru companii de salubrizare au fost, până acum, în proprietatea acestora. Acestea sunt Tega, Goscom, Gostranscom și BSE din Întorsura Buzăului. Colectarea și transportul deșeurilor reciclabile nu au fost întrerupte niciodată. Toate deșeurile au ajuns la Leț, unde s-a efectuat o sortare manuală, similară celei din urmă cu 20-30 de ani, iar între timp Consiliul Județean a scos la licitație închirierea unei stații de sortare și acest lucru s-a și finalizat.”
În luna august, la Centrul din Leţ a avut loc un incendiu care a distrus hala şi linia de sortare a deşeurilor. Luna trecută, Consiliul Județean Covasna a alocat 327.000 de lei pentru închirierea unei linii tehnologice, destinată continuării activităţii.
Potrivit conducerii CJ Covasna, cauza incendiului a fost radiaţia solară, iar valoarea pagubelor s-a ridicat la aproximativ un milion de euro.
Autor: Valeriu Russu
