Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Criza economică are implicaţii sociale care deja se resimt şi care vor fi vizibile pe termen imediat şi mediu

Criza economică are implicaţii sociale care deja se resimt şi care vor fi vizibile pe termen imediat şi mediu
Foto: Wikipedia

Publicat de MIRELA ROTAR, 27 aprilie 2020, 08:38

Un studiu realizat de şase sociologi de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, arată că revenirea la puterea de cumpărare de dinainte de criză ar putea veni abia peste o jumătate de deceniu.

Cercetătorii susțin că standardul de viață va fi cel mai afectat și afirmă că lecțiile crizelor prin care a trecut țara noastră, cu efecte în plan economic și social, arată că revenirea la puterea de cumpărare de dinainte a salariilor și pensiilor durează cel puțin o jumătate de deceniu.

Cercetătorii menționează că o parte dintre veniturile populației sunt deja reduse de pandemie, iar cei mai afectați sunt salariații care au intrat în șomaj tehnic, persoanele în ocupare informală, cele care se ocupă de agricultura de subzistență, al căror număr rămâne necunoscut, dar și persoanele care s-au întors recent din străinătate și care nu au venituri.

Sociologii indică drept măsuri excepționale indemnizația de șomaj și venitul minim garantat de 1.000 de lei. Pentru susținerea deficitului public, recomandările cercetătorilor includ negocierii urgente cu FMI și introducerea impozitului de solidaritate. Se recomandă, de asemenea, abrogarea sau prorogarea Legii pensiilor, adoptate în 2019, indexarea punctului de pensie cu valoarea inflației, creșterea de salarii doar pentru a compensa rata inflației sau reintroducerea unei grile naționale unitare de salarizare pentru administrația locală.

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Economic joi, 22 octombrie 2026, 13:55

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, au fost înmatriculate peste 45.000 de maşini, iar cota de piaţă a mărcii a coborât...

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au scăzut cu aproape 9% în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut
Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
Economic joi, 22 octombrie 2026, 09:23

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita

Producţiile agricole din judeţul Harghita au fost bune în acest an, însă preţurile mici de valorificare înregistrate atât la cereale, cât...

Producţii bune la cereale şi cartofi în Harghita
APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
Economic luni, 19 octombrie 2026, 15:27

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Harghita a început efectuarea plăţilor în avans către cei 23.500 de fermieri din judeţ,...

APIA Harghita a început plăţile în avans către fermieri
În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 16:57

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană

România a avut şi luna trecută cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, calculată de Eurostat la 6,5%, mult peste...

În luna septembrie, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din toată Uniunea Europeană
Economic vineri, 16 octombrie 2026, 08:09

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern, la începutul săptămânii viitoare. Randamentul...

Pieţele financiare au reacţionat pozitiv la perspectiva votării în parlament a noului guvern
Economic joi, 15 octombrie 2026, 14:43

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie

Ministerul Finanţelor anunță că decizia a fost luată în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026...

Acciza la motorină se menţine la nivelul redus de 25% şi în a doua jumătate a lunii octombrie
Economic marți, 13 octombrie 2026, 19:05

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă, ajungând la 5.688 de lei, potrivit datelor...

Salariul mediu net din România a scăzut cu peste două procente în august faţă de luna precedentă
Economic marți, 13 octombrie 2026, 10:28

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut....

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026