Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cu gândul la lipsuri, ,,stegarii” joacă miercuri la Suceava, cu Foresta

Cu gândul la lipsuri, ,,stegarii” joacă miercuri la Suceava, cu Foresta
Foto: Foto: Radio Tg.Mures/Dorin Duşa

Publicat de radiomures, 24 aprilie 2017, 14:29

Fotbalul merge înainte cu bunele şi cu lipsurile lui. La acest din urmă capitol s-au arondat, se pare, ,,stegarii” Braşovului, care se deplaseată miercuri până la Suceava, pentru meciul cu Foresta, din etapa a 31-a a ligii secunde. Chiar dacă acum nu se ştie cu ce resurse vor face această depasare, cu toate că nu se ştie dacă şi când vor întra în visteria clubului banii pe Chipciu, antrenorul Cornel Ţălnar trage de jucători şi încearcă să-i capaciteze, astfel încât ruşinea de la Târgovişte să nu se mai repete.

,,Sper ca la Suceava băieţii să tragă de ei, să încerce să facă un joc foarte bun, pentru că au demonstrate asta în meciul cu UTA. Este meciul de referinţă, în această conjunctură legată de lipsurile, care nu ar trebui să aibă nimic comun cu fotbalul şi cu sportul. Este păcat să dăm cu piciorul la situaţia de acum, când avem şanse de promovare în prima ligă. Este pacat să pierdem acestă oportunitate, din cauza unor problem reale, care ne afectează. Din păcate, pentru meciul de la Suceava avem unele problem de lot, Chitoşcă, Tripşa sau Poverlovici fiind accidentaţi, dar cei care vor intra în locul lor sper să tragă de ei şi să dea un randament, care să ne permită să obţinem un rezultat favorabil. I-am văzut pe cei de la Foresta, în meciul de la Mioveni, unde au jucat foarte bine şi au pus probleme gazdelor. Este drept, am auzit că au încasat un salariu, deci sunt înaintea noastră”, a spus Ţălnar.

La rândul său, jucătorul Vlad Munteanu a declarat: ,,Avem cu toţii o stare cam neplăcută, legată de lipsa banilor. Sperăm să se rezolve cât mai curând, pentru că noi ne dorim să jucăm, iar acum, la Suceava, să obţinem maximum. Altfel, din punctul meu de vedere, nu ştiu dacă vom mai avea şanse la promovare. Este un meci de care depinde această promovare. Încercăm cu toţii să fim cât mai uniţi şi să o scoatem la capăt, pentru că avem şanse şi ar fi păcat să nu promovăm şi să promoveze alte echipe care nu au tradiţie şi valoare.”

Partida Foresta Suceava – FC Braşov este programată miercuri, 26 aprilie, de la ora 17,00. Înaintea acestui meci, FC Braşov ocupă locul 4 în clasamentul ligii secunde, cu 52 de puncte.

Dorin Duşa

CSU Medicina Tg.Mureş pierde la Cluj
Sport duminică, 15 noiembrie 2026, 11:54

CSU Medicina Tg.Mureş pierde la Cluj

Formaţia târgumureşeană a fost învinsă, sâmbătă seara, în deplasare, cu scorul de 3-0, de CS Universitatea Cluj, într-un meci din cea de-a...

CSU Medicina Tg.Mureş pierde la Cluj
Baschetbaliştii mureşeni continuă seria victoriilor în Liga Naţională
Sport duminică, 15 noiembrie 2026, 11:50

Baschetbaliştii mureşeni continuă seria victoriilor în Liga Naţională

CSM Tg.Mureş s-a impus, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu scorul de 97-90, în faţa Coronei Braşov, într-un meci contând pentru cea de-a...

Baschetbaliştii mureşeni continuă seria victoriilor în Liga Naţională
Noi medalii pentru înotătorii mureşeni la Naţionale
Sport duminică, 15 noiembrie 2026, 11:48

Noi medalii pentru înotătorii mureşeni la Naţionale

Sportivii târgumureşeni au cucerit, sâmbătă, alte 6 medalii la Campionatele Naţionale de Înot în bazin scurt de la Otopeni. Santha Nora...

Noi medalii pentru înotătorii mureşeni la Naţionale
Mureşenii vizează a 6-a victorie în Liga Naţională de baschet
Sport sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 13:53

Mureşenii vizează a 6-a victorie în Liga Naţională de baschet

CSM Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 14 noiembrie, vizita formaţiei CSM Corona Braşov, într-un meci contând pentru cea de-a 7-a etapă a Ligii...

Mureşenii vizează a 6-a victorie în Liga Naţională de baschet
Sport sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 13:50

România înfruntă Polonia în Liga Naţiunilor

Naţionala de fotbal a României întâlneşte, sâmbătă seara, de la ora 21.45, pe Arena Naţională din Bucureşti, reprezentativa Poloniei, în...

România înfruntă Polonia în Liga Naţiunilor
Sport sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 13:48

Mureşeanca Rebeca Jasmine Veress, alte două medalii la Naţionalele de înot

Sportiva de la CSM Tg.Mureş, în vârstă de 17 ani, s-a clasat pe locul al doilea în finala probei de 200 metri mixt, din cadrul Campionatului...

Mureşeanca Rebeca Jasmine Veress, alte două medalii la Naţionalele de înot
Sport sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 13:45

Szőcs Bernadette s-a oprit în sferturi la Istanbul

Jucătoarea târgumureşeană de tenis de masă Szőcs Bernadette a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-0, de sud-coreeanca Joo Cheonhui, a doua...

Szőcs Bernadette s-a oprit în sferturi la Istanbul
Sport vineri, 13 noiembrie 2026, 15:55

Medalii de aur pentru înotătoarele mureşene la Naţionale

La Otopeni, în aceste zile, se desfăşoară întrecerile Campionatului Naţional de înot în bazin scurt, competiţie rezervată categoriilor...

Medalii de aur pentru înotătoarele mureşene la Naţionale