Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Debut Regal pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova

Publicat de radiomures, 1 octombrie 2013, 11:27

Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la Bucureşti.
În cadrul festivităţii deschiderii oficiale, în sala Grigorescu a hotelului Continental, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a oferit diploma privind înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României pentru Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, domnului Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România.
„Un festival internaţional de asemenea proporţii, cuprinzând trei continente, şi organizat de una dintre cele mai importante şi mai clasice instituţii de cultură şi de mass-media din întregul continent, Radiodifuziunea Română, nu poate fi decât un gest încurajator pentru prezentul ţării noastre. Dacă ne gândim şi la impactul atât de puternic pe care Radioul îl are în viaţa contemporanului nostru, european sau american, asiatic… vedem că evenimentul din această seară depăşeşte sfera culturalului şi atinge o sferă mult mai importantă, a strategiei noastre de consolidare a influenţei României în Uniunea Europeană şi dincolo de graniţele acesteia. Apoi este vorba de vocaţia de artă a Capitalei României, o vocaţie de artă cel puţin biseculară, despre acest oraş care, lăsat în pace să se dezvolte aşa cum trebuia, ar fi ajuns astăzi la 5 sau 6 milioane de locuitori şi ar fi fost Madridul Orientului European”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, dorind, în final, succes festivalului.
Domnul Ovidiu Miculescu, Preşedinte Director General al Radio România, a ţinut, la rândul său, să remarce că „este profund onorat şi se bucură că interesul statornic al Casei Regale a României faţă de Radioul public înnobilează acest act de cultură. Vom sărbători în curând 85 de ani de existenţă şi la acest ceas aniversar ne aflăm în faţa unei noi provocări prin Festivalul Grand Prix Nova. Întindem o nouă punte în eter şi facem acest lucru sub înaltele şi generoasele auspicii ale Casei Regale a României, şi de asemenea sub egida Uniunii Internaţionale Radiofonice şi Televizuale – URTI şi a Ministerului Culturii.” În încheierea discursului său, domnul Ovidiu Miculescu a menţionat că „Festivalul şi concursul Grand Prix Nova este expresia dorinţei Radio România, împărtăşită de toate radiourile reprezentate în festival, de a relansa acest produs radiofonic sub semnul performanţei, de a-i reuni pe cei care îl produc sau îl sprijină şi de a oferi un cadru deschis competiţiei, în care semnificaţia teatrului rostit în eter să fie pusă în valoare”.
Între 30 septembrie şi 5 octombrie, în sălile de conferinţă ale Hotelului Continental, se desfăşoară audiţiile şi dezbaterile cu juriul şi creatorii programelor înscrise în concurs, un bun prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic în peisajul mediatic actual, aflat într-o continuă şi alertă schimbare.
De la tradiţie la modernitate în teatrul radiofonic şi ce perspective oferă viitorul acestui gen artistic atât de îndrăgit, care este riscul de a depăşi formulele de expresie consacrate şi de a oferi publicului o experienţă sonoră inovatoare? Sunt provocările la care vor răspunde participanţii la Grand Prix Nova – Voicing The Future – festivalul care aduce la Bucureşti cele mai revoluţionare producţii radiofonice din întreaga lume.
Organizat sub egida Uniunii Internaţionale de Radio şi Televiziune (URTI) şi a Ministerului Culturii, Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se adresează deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic. Obiectivul acestuia este acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne, ce au determinat în ultimii ani o schimbare în abordarea acestui gen artistic.
Festivalul oferă profesioniştilor de radio din întreaga lume un cadru competiţional în care îşi prezintă producţiile teatrale. În urma preselecţiilor au intrat în concurs cele mai revoluţionare spectacole radiofonice a 27 de companii, din 22 de ţări din întreaga lume.
Juriul acestei prime ediţii a Festivalului Grand Prix Nova este format din personalităţi şi profesionişti de renume: Nils Heyerdahl, Preşedintele Academiei Norvegiene pentru Limbă şi Literatură, preşedintele juriului; Alison Hindell, redactor-şef al Departamentului Teatru al BBC; Ljubo Pauzin, directorul Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic şi Documentar de la Hvar, Croaţia; Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra; Ilinca Stihi, regizor al Departamentului Teatru (Teatrului Naţional Radiofonic) din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Gala de premiere a festivalului va avea loc vineri, 4 octombrie, la Palatul Elisabeta, iar închiderea oficială se va desfăşura pe scena Teatrului de Comedie sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 19:00, cu reprezentaţia Ce ştie oraşul, un scenariu de Mihai Lungeanu, după textul Ce ştia satul de Ion Valjan, un adevărat eveniment teatral şi muzical, coproducţie Radio România Cultural şi Teatrul de Comedie.

 

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS