Directorul general al Tarom a demisionat
Premierul Mihai Tudose a spus, azi dimineaţă, că verificările dispuse de el vor fi făcute, în pofida demisiei lui Eugen Davidoiu. Premierul a refuzat să facă alte comentarii despre situaţia de la Tarom.
Declarația sa a fost făcută la Ambasada Spaniei, unde premierul a mers pentru a semna în Cartea de condoleanţe deschisă pentru victimele atentatelor.
Decizia lui Eugen Davidoiu vine după ce premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de către Corpul de Control al primului-ministru la Tarom şi la Compania Naţională de Investiţii, începând de azi.
Controalele au fost dispuse din cauza lipsei de perfomanţă a companiei aeriene Tarom, care a încheiat primele şase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei,