Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Doar două din cinci românce, în turul secund la US Open

Doar două din cinci românce, în turul secund la US Open
Foto: Foto: usopen.org

Publicat de APETRI MARGARETA, 30 august 2023, 10:00

Patricia Țig s-a calificat în turul secund la US Open, ultimul turneu de tenis de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, luni seara, cu 7-6 (8/6), 7-6 (7/1), pe canadianca Rebecca Marino.
În următoarea fază, Țig o va avea ca adversară pe numărul 3 mondial, americanca Jessica Pegula.
Patricia Țig este a doua româncă, după Sorana Cîrstea, care trece de runda inaugurală la competiția de la New York.
Celelalte trei tenismene de la noi din țară au fost eliminate în primul tur. Irina Begu a fost învinsă, neașteptat, de germanca Tamara Korpatsch, cu 6-3, 6-2, deși pornea ca favorită în această confruntare. Ana Bogdan a cedat cu 6-7 (7/2), 4-6, în fața americancei Sofia Kenin, fostă campioană de Grand Slam, iar Gabriela Ruse, venită din calificări, a pierdut cu 6-1, 6-4, în fața Karolinei Pliskova, din Cehia.
Pentru accederea în turul secund, Sorana Cîrstea și Patricia Țig s-au ales cu câte un cec de 123.000 de dolari şi 70 de puncte WTA.

Autor: Valeriu Voaideș

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:42

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei

Vineri, 23 octombrie, în Campionatul Național de hochei pe gheață au fost programate două partide, care au contat și pentru Erste Liga: Hockey...

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:29

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1

CSU Medicina Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 24 octombrie, vizita formaţiei CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, într-un meci din cea de-a doua...

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României

Sportivii secţiei de arte marţiale a Clubului Sportiv Universitar Tg.Mureş s-au numărat printre performerii Campionatului European de Karate...

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:25

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România

Naţionala feminină de fotbal a ţării noastre, alcătuită din jucătoare cu vârsta sub 15 ani, a surclasat echipa similară a Albaniei cu scorul...

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 10:07

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, s-a impus cu 3-1 în deplasare – joi, 22 octombrie, în runda a doua din UEFA Conference...

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:15

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj-Napoca se află în grupa F a EuroCup, având ca adversare pe Umana Reyer Veneția din Italia, Elitzur...

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:01

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională

CSM Tg.-Mureș a învins, la o posesie, pe CSA Steaua București, cu 92-89, joi, 22 octombrie, în Sala Sporturilor „Simon László” din...

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională
Sport joi, 22 octombrie 2026, 14:20

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei

CSM Tg.Mureş întâlneşte, joi, 22 octombrie, pe teren propriu, formaţia CSA Steaua Bucureşti, într-un meci din cea de-a patra etapă a Ligii...

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei