Donald Trump îl atacă pe papa Leon după mesajul acestuia împotriva războiului
Publicat de Stan Lucian, 13 aprilie 2026, 12:22
Preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat ieri că ‘nu este un mare fan’ al papei Leon al XIV-lea, care cu o zi înainte susţinuse o alocuţiune virulentă împotriva războiului şi s-a lansat într-o diatribă violentă împotriva acestuia pe reţelele de socializare, relatează AFP.
El l-a acuzat pe suveranul pontif că ‘se joacă cu o ţară care doreşte să se doteze cu arma nucleară’, referindu-se la Iran.
Puţin după aceea, Donald Trump a publicat un lung mesaj pe reţeaua sa Truth Social, acuzându-l printre altele pe Leon al XIV-lea că susţine programul de înarmare nucleară iranian, că s-a opus operaţiunii militare americane în Venezuela în ianuarie şi că se întâlneşte cu simpatizanţi ai fostului preşedinte democrat Barack Obama.
Donald Trump şi-a însoţit mesajul cu o imagine generată prin inteligenţa artificială în care poate fi văzut în togă alb-roşie, punând mâna pe fruntea unui bolnav aflat pe un pat de spital, înconjurat de persoane care se roagă, pe fondul drapelului american, al Statuii Libertăţii şi al unor avioane de vânătoare, vulturi şi alte figuri pe cer.
Sursa: AGERPRES