Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Două transplanturi de celule stem la Tg.Mureș

Două transplanturi de celule stem la Tg.Mureș

Publicat de radiomures, 27 aprilie 2016, 15:22

Intervențiile au avut loc în această dimineață la Sectia Clinică de Hematologie şi Transplant Medular din cadrul Spitalului Clinic județean de urgență Tg.Mureș, fiind realizate de o echipă condusă de dr. Benedek Istvan. Pacienții sunt doi bărbați tineri, de 23 şi, respectiv, 34 de ani, care sufereau de leucemie acută.
La primul caz, transplantul s-a realizat cu celule stem provenite de la donator neînrudit, prin Registrul Naţional de Celule Stem, celulele provenind de la un donator din Germania.
La cel de-al doilea caz, transplantul s-a realizat cu celule stem provenind de la sora pacientului, a declarat dr. Benedek Lazăr Erzsebet, care a făcut parte din echipa medicală:

Am reușit să facem astăzi două transplanturi alogene, asta înseamnă că celulele stem care s-au utilizat nu au fost ale bolnavului. Într-un caz, la un bolnav de 23 de ani celulele au fost aduse prin Registrul Internațional de Donatori din Germania. Al doilea caz este un prognostic mult mai favorabil, bolnavul fiind în remisie hematologică, asta înseamnă că boala este în prezent în liniște deci nu se manifestă ca atare leucemia. El a avut donator compatibil în familie, o soră, și s-au retransplantat celulele.”

Coordonatorul echipei, Dr. Benedek Istvan, a precizat că, spre deoebire de transplantul de organe, la transplantul de celule stem pacientul este mai vulnerabil în perioada postoperatorie:

De fapt, bolnavul, după ce s-a realiat transplantul, are organismul fără nicio capacitate de apărare. Cel puțin 7-8 zile, dar de multe ori 20-21 de zile trebuie să treacă până când începe să producă măduva celulele noi, iar organismal începe să aibă cât de cât o capacitate de apărare. Pentru aceasta, cea facem noi e un lucru mult mai greu decât un transplant de organ sănătos în locul unui organ bolnav, este o muncă titanică.”

În acest moment, spun medicii, starea pacienţilor este stabilă, procedura fiind bine tolerată de ambii bărbați. În acest an, la Tîrgu-Mureș s-au efectuat 23 de transplanturi de celule stem, iar de 14 ani de când există Centrul s-au efectuat peste 420 de intervenții.

Valeriu Russu

Foto: Valeriu Russu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală