Dragnea: Trebuie să ne gândim serios la revizuirea legislaţiei în domeniul vânzării terenurilor agricole
Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, consideră că este necesar ca România să revizuiască legislaţia în materie de vânzare a terenurilor agricole.
El a declarat, azi, la Congresul extraordinar al PSD, că o astfel de măsură se impune astfel încât capitalul agricol să rămână în proprietatea cetăţenilor români.
Dragnea a spus că ‘agricultura este al doilea domeniu strategic şi reprezintă pentru România nu doar un uriaş potenţial de creştere, dar şi un mare as în mâneca noastră’.