Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Editura Casa Radio, lansare la Ateneul Român

Radio România Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 10 noiembrie 2022, 15:04

Duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 19:00, publicul este așteptat la Ateneul Român, unde va avea loc Recitalul aniversar – Ilinca Dumitrescu 70. În program, lucrări de Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart şi Frédéric Chopin.

Cu acest prilej, Editura Casa Radio va lansa albumul Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate. La finalul spectacolului, chiar pe scena Ateneului, prestigioasa pianistă va acorda o sesiune de autografe.

Apărut în colecţia Maestro a Editurii Casa Radio, albumul cuprinde o selecție de lucrări ce ilustrează sonor trăsăturile esențiale ale creației lui Domenico Scarlatti. Sonatele alese alcătuiesc un recital oferit într-o ipostază pe cât de unitară, pe atât de atrăgătoare prin varietatea pieselor, în interpretarea inconfundabilă a pianistei Ilinca Dumitrescu.

Nume de prestigiu al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în orașe de pe cinci continente, 46 de ţări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. S-a născut la București, într-o familie de artiști (tatăl – compozitorul Ion Dumitrescu, profesor universitar emerit, membru corespondent al Institutului Franţei – Académie des Beaux-Arts, mama – poeta și actriţa Mariana Dumitrescu). A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea și Mihail Jora în România, Stanislav Neuhaus și Iakov Flier la Conservatorul de Stat P.I. Ceaikovski din Moscova, absolvit în 1978. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţară (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar și a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de Președintele Republicii Italiene, și Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică desfăşurată de-a lungul a cinci decenii.

Activitatea sa artistică se desfășoară în varii domenii: pianistă concertistă, dar și muzicolog (Doctor la Universitatea Naţională de Muzică București), pedagog (cursuri de măiestrie în Cehia, S.U.A., Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia, Peru), muzeolog (Muzeul Naţional George Enescu – București, director 1994-2006), realizator și producător TV al emisiunii Ilinca Dumitrescu și invitaţii săi (România de Mâine).

Deţine o discografie semnificativă, discul său 14 Sonate de Domenico Scarlatti fiind selecţionat, în 1986, de către International Record Critics Award reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului.

Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la diverse și prestigioase festivaluri internaţionale, în 1997 este aleasă membră a Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna din Roma și îi sunt dedicate multe lucrări pentru pian (Mihail Jora, Paul Constantinescu și alţi compozitori), realizând numeroase prime audiţii.

Albumul Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate este disponibil la preț de producător la librăria Editurii Casa Radio din str. Temișana nr. 31, București, sau prin comandă pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.

Corul Academic Radio – Bucuria cântului pentru mari și mici
Radio România marți, 2 iunie 2026, 14:23

Corul Academic Radio – Bucuria cântului pentru mari și mici

Corul Academic Radio, ansamblul Radio România cu o istorie de 86 de ani, ne invită la un concert special la început de vară. Vineri, 5 iunie (de...

Corul Academic Radio – Bucuria cântului pentru mari și mici
Heal the World: The Music of Michael Jackson
Radio România marți, 2 iunie 2026, 14:21

Heal the World: The Music of Michael Jackson

Michael Jackson, energia muzicii live și o nouă generație de tineri artiști, joi, 4 iunie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Concertul extraordinar...

Heal the World: The Music of Michael Jackson
Violonistul francez David Grimal interpretează Mozart și Schumann la Sala Radio
Radio România vineri, 29 mai 2026, 11:20

Violonistul francez David Grimal interpretează Mozart și Schumann la Sala Radio

Un Stradivarius din 1710, Mozart, Schumann și unul dintre cei mai carismatici violoniști francezi ai momentului – David Grimal, sunt...

Violonistul francez David Grimal interpretează Mozart și Schumann la Sala Radio
Vara aduce noi poveşti la Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii
Radio România joi, 28 mai 2026, 16:19

Vara aduce noi poveşti la Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii

Magia serilor continuă în emisiunile Noapte bună, copii! și A fost odată ca niciodată, pentru că Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii a...

Vara aduce noi poveşti la Teatrul Naţional Radiofonic pentru copii
Radio România joi, 28 mai 2026, 16:17

Precizări ale Președintelui Director General al SRR despre înființarea Radio Chișinău

În contextul recentei dezbateri publice în care apar referiri la înființarea postului Radio Chișinău, Societatea Română de Radiodifuziune...

Precizări ale Președintelui Director General al SRR despre înființarea Radio Chișinău
Radio România marți, 26 mai 2026, 17:22

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș

Luni, 25 mai la Sala Majestic a Teatrului Odeon București a avut loc cea de-a XXXIV ediţie a Galei Premiilor UNITER. Juriul de nominalizări...

Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Fereastra care n-avea somn de Selma Dragoș
Radio România marți, 26 mai 2026, 11:15

Audiţie cu public şi lansare de carte dedicate regizorului Alexander Hausvater

Joi, 28 mai, de la ora 17:00, Teatrul Naţional Radiofonic, Editura Integral și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un...

Audiţie cu public şi lansare de carte dedicate regizorului Alexander Hausvater
Radio România luni, 25 mai 2026, 16:46

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Buzău, în 27-31 mai

Caravana Gaudeamus Radio România revine la Buzău, în Piața Daciei, în perioada 27-31 mai, aducând din nou bucuria lecturii mai aproape de...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la Buzău, în 27-31 mai