Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Eficiența administrației publice din România a fost și rămâne sub zero la scală europeană

Radio România Mureș

Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2021, 10:00 / actualizat: 19 iulie 2021, 10:39

Că nu știm să ne organizăm și conducem administrativ, am dovedit-o în nenumărate rânduri pe parcursul ultimelor 3 decenii. Eficiența administrației publice din România a fost și rămâne sub zero la scală europeană, iar investițiile în educație sunt în continuare prea mici în raport cu media europeană.

România se situează la un nivel nu numai cu mult sub cel al primei economii a Uniunii Europene și a Zonei Euro – Germania – din perspectiva indicatorului de eficiență administrativă, ci chiar sub zero. Potrivit unei analize a Băncii Transilvania și citată de cursdeguvernare.ro, care compară performanțelor României cu mediile UE, indicatorul de eficiență a administrației este unul dintre cei luați în considerare de Banca Mondială pentru aprecierea eforturilor de de dezvoltare durabilă (ESG). Plasarea timp de decenii sub zero a eficienței administrației publice din România poate fi pusă și pe seama politicii de angajări inutile în sistemele publice, în scopul plusului de votului la alegeri, dar în detrimentul calității serviciului public. În context, e suficient de amintit de la proasta dotare informatică a administrației publice la atitudini chiar ostile față de digitalizare, cum a fost renunțarea la o finanțare a Băncii Mondiale pentru digitalizarea colectării de taxe și impozite. Lipsa de performanță administrativă se reflectă și în educația precară. România se poziționează la un nivel inferior mediei europene din perspectiva raportului cheltuieli cu educația / Produsul intern brut (PIB). Ultimele date sunt din 2016, când acest indicator a consemnat un nivel de 10,1% în România, inferior celui înregistrat la nivelul Uniunii Europene (11,4%), potrivit analizei Băncii Transilvania. Singurul an în care ponderea cheltuielilor cu educația raportată la PIB a fost mai mare decât media europeană a fost 2005. Avem pași mari de parcus în administrație și nu e totul pierdut. Principalul este să nu ne faultăm singuri. Octavian Oprea, Preşedinte al Autorităţii Pentru Digitalizarea Romaniei, arăta recent că „foaia de parcurs” a digitalizării instituţiilor publice pentru următorii 10 ani, conţine proiecte în valoare totală de 2,4 miliarde de euro. Printre cele mai importante se numără: Platforma software centralizată pentru identificare digitală, Proiectul RegIntermed prin care fiecare pacient din România va avea o evidenţă electronică a tuturor medicaţiilor care i-au fost prescrise de-a lungul vieţii, Proiectul RTI prin care vom avea evidenţa paturilor disponibile la secţiile de ATI din 12 mari spitale, urmând ca apoi să fie extins la toate spitalele și Hubul de servicii de la Ministerul Muncii al cărui rol este de a agrega toate bazele de date a instituţiilor din subordine. Oprea a adăugat că o parte dintre proiectele cuprinse în foaia de parcurs vor fi implementate până la sfârşitul acestui an. Să sperăm că nu vor fi doar vorbe, ci o reală schimbare în bine a eficienției administrației publice.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

Ministerul de Finanţe a împrumutat, ieri, aproape un miliard şi jumătate de lei de la bănci, la o dobândă de 7,09%, potrivit Băncii Naţionale a României
Economic vineri, 4 septembrie 2026, 08:26

Ministerul de Finanţe a împrumutat, ieri, aproape un miliard şi jumătate de lei de la bănci, la o dobândă de 7,09%, potrivit Băncii Naţionale a României

Astăzi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei. De asemenea, ministerul a atras...

Ministerul de Finanţe a împrumutat, ieri, aproape un miliard şi jumătate de lei de la bănci, la o dobândă de 7,09%, potrivit Băncii Naţionale a României
Peste jumătate dintre români folosesc serviciile de banking digital, iar 54% cunosc sistemul RoPay
Economic miercuri, 2 septembrie 2026, 16:14

Peste jumătate dintre români folosesc serviciile de banking digital, iar 54% cunosc sistemul RoPay

Peste jumătate dintre români folosesc în mod curent, săptămânal sau chiar mai des serviciile de Internet Banking sau Mobile Banking, iar 54%...

Peste jumătate dintre români folosesc serviciile de banking digital, iar 54% cunosc sistemul RoPay
Romgaz anunţă finalizarea formalităţilor aferente preluării companiei Azomureş
Economic miercuri, 2 septembrie 2026, 16:12

Romgaz anunţă finalizarea formalităţilor aferente preluării companiei Azomureş

Acordul de transfer a fost semnat la sfârşitul lunii trecute, iar acum urmează integrarea şi pregătirea demersurilor necesare pentru reluarea...

Romgaz anunţă finalizarea formalităţilor aferente preluării companiei Azomureş
Fermierii pot depune cereri pentru aproape 180 de milioane de euro
Economic marți, 1 septembrie 2026, 16:06

Fermierii pot depune cereri pentru aproape 180 de milioane de euro

Fermierii pot depune, începând de astăzi, cereri pentru aproape 180 de milioane de euro, destinate modernizării exploataţiilor şi compensării...

Fermierii pot depune cereri pentru aproape 180 de milioane de euro
Economic luni, 31 august 2026, 13:07

Şase dintre cele 118 proiecte finanţate prin PNRR în Harghita nu au putut fi finalizate

Şase dintre cele 118 proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în judeţul Harghita nu au putut fi finalizate,...

Şase dintre cele 118 proiecte finanţate prin PNRR în Harghita nu au putut fi finalizate
Economic luni, 17 august 2026, 14:26

Economia din Covasna merge bine, dar firmele suferă din cauza situaţiei economice generale

Economia judeţului Covasna rămâne una profitabilă, însă firmele din acel judeţ încep să plătească preţul dificultăţilor economice cu...

Economia din Covasna merge bine, dar firmele suferă din cauza situaţiei economice generale
Economic vineri, 14 august 2026, 08:22

Motorina se ieftineşte după ce Ministerul Finanţelor a decis să reducă temporar acciza cu 20%

Veşti bune pentru şoferii care au maşini diesel. Motorina se ieftineşte de duminică, 16 august, după ce Ministerul Finanţelor a decis să...

Motorina se ieftineşte după ce Ministerul Finanţelor a decis să reducă temporar acciza cu 20%
Economic joi, 13 august 2026, 11:36

Inflaţia anuală a coborât, în iulie, la 8,16%, înregistrând o scădere de peste două procente

Inflaţia anuală a coborât, în iulie, la 8,16%, înregistrând o scădere de peste două procente, cea mai mare din ultimele 12 luni, după ce...

Inflaţia anuală a coborât, în iulie, la 8,16%, înregistrând o scădere de peste două procente