Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Emil Constantinescu a lansat cartea despre viața sa la Tîrgu-Mureș

Radio România Mureș
Foto: Foto: Raluca Creț

Publicat de MIRELA ROTAR, 25 ianuarie 2018, 19:56

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș a găzduit azi evenimentul de lansare a cărții „Prețul demnității. O istorie altfel”, scrisă de Laura Ganea. Lansarea a avut loc în prezența invitatului special, prof. dr. Emil Constantinescu, președinte al României între anii 1996-2000 și personaj principal al cărții.
Rectorul UMF Tîrgu-Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei:

Emil Constantinescu a explicat cele două titluri ale cărții, subliniind că demnitatea nu este legată de o funcție, ci reprezintă o atitudine morală:

Fostul președinte al României le-a oferit celor prezenți și câteva sfaturi.
Emil Constantinescu a subliniat că schimbarea trebuie să plece de la fiecare în parte, prin respectarea unor reguli simple:

Emil Constantinescu a îndeplinit funcția de rector al Universității București și de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, este autor a 12 cărți, a peste 60 de studii din domeniul geologiei realizate în țară și în străinătate, membru de onoare al Societăților Geologie și Mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia și Japonia, a Societății de Geografie din Franța, a Societății National Geographic din SUA.

Raluca Creț

Bărbat lovit mortal de tren în Sibiu
Eveniment vineri, 17 iulie 2026, 11:34

Bărbat lovit mortal de tren în Sibiu

Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu au intervenit noaptea trecută la un accident feroviar, produs în municipiul Sibiu,...

Bărbat lovit mortal de tren în Sibiu
Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 13:12

Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic

Unul dintre cele mai valoroase monumente baroce din Transilvania, Castelul Teleki din comuna mureșeană Gornești, se redeschide de astăzi...

Castelul Teleki din Gornești reintră în circuitul turistic
Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 13:01

Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş

Doi bărbaţi au ajuns azi noapte la spital, după ce au fost înjunghiaţi cu un cuţit în plină stradă, în municipiul Târgu Mureş. Agresorii...

Doi bărbaţi, înjunghiaţi pe o stradă din Târgu Mureş
Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Eveniment joi, 16 iulie 2026, 12:00

Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov

Un prim avion Boeing 747, cunoscut şi ca ‘Jumbo Jet’, este programat să aterizeze pe Aeroportul Braşov joi după-amiază, la puţin...

Primul Jumbo Jet este programat să aterizeze joi pe Aeroportul Braşov
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:29

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești

Timp de trei zile, centrul orașului Zărnești va deveni punctul de întâlnire al muzicii, tradiției și divertismentului, reunind artiști...

”Festivalul Floare de colț”, la Zărnești
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 18:23

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”

Organizatorii Festivalului „Vama de la Munte” au anunțat că locuitorii comunei brașovene Vama Buzăului vor beneficia de o reducere de 50% la...

Locuitorii din Vama Buzăului vor avea abonamente la jumătate de preț la Festivalul „Vama de la Munte”
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 15:47

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina

Munții Apuseni găzduiesc, în premieră, un festival de muzică electronică organizat în cadrul tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele...

Apuseni Fest 2026 aduce primul festival de muzică electronică pe Muntele Găina
Eveniment miercuri, 15 iulie 2026, 12:20

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita

Mircea Cojocar, un mureșean originar din localitatea Archita, comuna Vânători, a sesizat postul nostru de Radio cu privire la cazul unui localnic...

Poliția de Patrimoniu sesizată în cazul Bisericii fortificate din Archita