Pe 24 aprilie, kartiștii de la Palatul Copiilor din Târgu Mureș se vor întrece pe platforma paddock și pe pista de viteză a Complexului Transilvania Motor Ring, în cadrul Concursului Județean de Karting – 2024. Îndrumătorul micilor kartiști, profesorul Claudiu Pop, un promotor al acestui sport, fost campion național, prieten de nădejde al copiilor, ne poartă prin istoria și evoluția kartingului la Târgu Mureș.
Manualul de miniarhitectură se deschide astăzi la episodul cu numărul 16. Ana-Maria Crișan ne povestește despre domnia sa, broasca țestoasă.
Preșcolarii de la grădinița „Rază de soare” din Târgu Mureș vorbesc câte-n lună și în stele despre sistemul solar, planeta „Ou” și luna din brânză, în rubrica „Jocuri, jucării, copilării”.
Povestea „Apolloniei cu dulceață” ne-o aduce Dana Ardelean, culeasă din volumul lui Gianni Rodari, „Povești la telefon”.
Ascultă emisiunea Lumea copiilor, cu Veronica Ilie, în fiecare duminică, între orele 9 și 10, la Radio Târgu Mureş, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM-Borsec și online pe www.radiomures.ro.
Autor: Veronica Ilie