Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș
Publicat de Stan Lucian, 22 octombrie 2026, 12:53
Scenarii cu atacuri armate, incidente aviatice, accidente chimice se vor desfăşura în judeţul Mureş în perioada 23-29 octombrie, sub supravegherea directă a unor experţi francezi şi a ofiţerilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Activităţile fac parte din stagiul de pregătire ‘Coordonarea şi conducerea integrată a acţiunilor operative’.
Astfel, mâine, are loc un exerciţiu privind producerea unui incident aviatic, iar luni un exerciţiu tactic complex la o unitate medicală.
În zilele următoare se va simula o intervenţie de urgenţă în tunelul feroviar/rutier din municipiul Sighişoara, apoi un exerciţiu de gestionare a unui incident chimic major, iar joi va fi simulat un atac armat cu victime multiple, în municipiul Târgu Mureş.
Scenariile din teren au ca scop principal testarea capacităţii de răspuns rapid, verificarea procedurilor operaţionale, optimizarea gestionării resurselor logistice şi, mai ales, eficientizarea cooperării integrate între toate forţele de intervenţie participante.
Autor: Bianca Tomuț