O dronă prăbuşită a fost găsită în județul Buzău
Publicat de Rotar Mirela, 21 octombrie 2026, 14:11
O dronă prăbuşită a fost găsită, miercuri, într-o localitate din judeţul Buzău, la faţa locului deplasându-se specialiştii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi ai Serviciului Român de Informaţii (SRI), care fac verificări.
Potrivit datelor comunicate de prefectul Leonard Dimian, în localitatea Moşeşti, comuna Robeasca au fost identificate rămăşiţe care provin dintr-o dronă. A fost găsită o parte din motor, o parte din fuselaj, câteva elemente din elice, dar nu se poate preciza de ce proveninţă este drona. Zona a fost asigurată pentru a se continua cercetările.
Din primele verificări elementele de dronă nu au inscripţii.
În plus, în zonă nu au fost găsite elemente explozive, a spus prefectul.
‘Nu a fost, se pare, doborâtă de forţele aeriene NATO’, a mai precizat prefectul.
Sursa: AGERPRES