Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Exercițiu cu substanțe radioactive la ISU Mureș

Exercițiu cu substanțe radioactive la ISU Mureș
Foto: Foto: ISU Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 26 octombrie 2022, 11:55

Acesta a avut loc aseară, la ora 22, pe strada Barajului din Târgu Mureș, și a vizat gestionarea unui situații de urgență generată de un accident rutier în care au fost implicate substanțe radioactive.

A fost simulat astfel un accident rutier între o autoutilitară a unui distribuitor de gaze naturale ce transporta o substanță radioactivă – în interiorul căreia se aflau două persoane, și un autoturism în care, la momentul impactului, se aflau cinci persoane.

Prim adjunctul inspectorului şef din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu.

O autospecială care transporta materiale radioactive, ieșind din curtea unui agent economic, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, în urma accidentului rutier rezultând 7 victime încarcerate care, pe lângă faptul că au fost prinse în fiarele contorsionate, au fost expuse și unei substanțe radioactive. În astfel de situații, se acționează de către echipajul CBRN pentru stabilirea zonelor de siguranță, se scot victimele din zona roșie, trecându-se la decontaminarea acestora și, ulterior, acordarea primului ajutor calificat și transportul în unitățile spitalicești.

Cristian Buhăianu a precizat că prin aceste exerciții se urmărește identificarea eventualelor sincope în funcționarea sistemului de urgență, pentru corectarea lor din timp:

Este o concepție existentă la nivel național, în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, și un plan de urgențe radiologice. Chiar dacă situația a fost una pur ipotetică, cu o probabilitate foarte mică de a se produce, riscul nu poate fi eliminat și, până la urmă, trebuie, prin scenariile exercițiilor, să punem în dificultate forțele de intervenție. De fiecare dată, scopul exercițiilor este de a identifica aspecte care pot fi îmbunătățite, legate de procedurile noastre, cât și de modul de interacțiune cu alte autorități. Au fost identificate anumite aspecte care, în viitor, pot fi îmbunătățite.

În cadrul exercițiului au fost dislocate mai multe tipuri de autospeciale, precum și un număr de 50 de militari din cadrul ISU Mureș.

Raluca Creț

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS