Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Festivalul roman de la Călugăreni a ajuns la a XI-a ediție

Festivalul roman de la Călugăreni a ajuns la a XI-a ediție
Foto: Foto: RRA/Marcela German

Publicat de APETRI MARGARETA, 1 august 2023, 14:07

Evenimentul, cunoscut ca fiind cea mai amplă tentativă de reconstituire a istoriei antice din Estul Transilvaniei, are loc sâmbătă, 5 august, între orele 10.00 și 18.00.

Festivalul se va desfășura în trei spații principale din Călugăreni, la Teatrul Șură, la Parcul Arheologic și în biserica și curtea fostei mănăstiri Franciscane, explică purtătorul de cuvânt al Muzeului Județean Mureș, Liliana Lirca:

Evenimentele încep cu parada militară, urmează concertele din biserica fostei mănăstiri Franciscane, de orgă și de flaut și vioară. Tot acolo o să avem și atelierele de pedagogie muzeală. În plus, avem două expoziții, respectiv „Biblioteca claustis” și „Franciscani în Țara Sfântă” de pe Valea Nirajului, realizate cu împreună cu Biblioteca Teleki. În Parcul Arheologic se va desfășura deschiderea festivalului, mai apoi exercițiul militar al soldaților romani și licitația de sclavi.

Motto-ul ediției din acest an este „Eternul clasic”, adică e important ca mereu să ne raportăm la civilizațiile anterioare nouă.

Revine muzeograful Liliana Lirca:

Festivalul din acest an și-a schimbat puțin formatul, pe lână activitățile legate de demonstrațiile militare, atelierele și vizitarea sitului arheologic vom avea secțiunea rurală în curtea Teatrului Șură unde o să avem partea de ateliere de pedagogie muzeală și de meșteșuguri, iar în interior vom avea concerte și spectacole de dansuri populare. La școala generală vom avea și o expoziție de fotografie.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul muzeului www.muzeulmures.ro

Prețul biletului de intrare este 5 lei pentru adulți, 2 lei pentru pensionari și 1 leu pentru elevi sau studenți.

Autor: Valeriu Russu

În Piaţa Mare din Sibiu a fost inaugurat Târgul de Crăciun
Eveniment sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 12:41

În Piaţa Mare din Sibiu a fost inaugurat Târgul de Crăciun

Sibiul a intrat în atmosfera sărbătorilor de iarnă odată cu deschiderea, aseară, a Târgului de Crăciun în Piaţa Mare din centrul istoric al...

În Piaţa Mare din Sibiu a fost inaugurat Târgul de Crăciun
Protest ilegal în capitală
Eveniment sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 09:49

Protest ilegal în capitală

Manifestaţia pentru susţinerea lui Călin Georgescu are loc astăzi în faţa Palatului Parlamentului, deşi primăria nu a aprobat autorizaţia,...

Protest ilegal în capitală
Ziua Mondială a Prematurității, marcată prin activități pentru copii și părinți, la Miercurea Ciuc
Eveniment vineri, 13 noiembrie 2026, 14:45

Ziua Mondială a Prematurității, marcată prin activități pentru copii și părinți, la Miercurea Ciuc

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc organizează, pe 17 noiembrie, un eveniment dedicat copiilor născuți prematur și familiilor...

Ziua Mondială a Prematurității, marcată prin activități pentru copii și părinți, la Miercurea Ciuc
Album aniversar dedicat iei româneşti, lansat la Miercurea-Ciuc
Eveniment vineri, 13 noiembrie 2026, 10:18

Album aniversar dedicat iei româneşti, lansat la Miercurea-Ciuc

Asociaţia pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog (ASCA) – Filiala Harghita a lansat aseară, la Miercurea-Ciuc, albumul aniversar...

Album aniversar dedicat iei româneşti, lansat la Miercurea-Ciuc
Eveniment joi, 12 noiembrie 2026, 15:15

Braşov: Peste 1.800 de participanţi sunt aşteptaţi sâmbătă la Crosul 15 Noiembrie

Peste 1.800 de persoane, adulţi şi copii, vor participa, sâmbătă, la cea de-a 37-a ediţie a Crosului 15 Noiembrie, eveniment dedicat...

Braşov: Peste 1.800 de participanţi sunt aşteptaţi sâmbătă la Crosul 15 Noiembrie
Eveniment joi, 12 noiembrie 2026, 13:00

Întâlniri cu foști deținuți politici la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe

Prima întâlnire are loc astăzi, sub genericul ”Vă povestesc cum a fost…”, invitat fiind Torok Jozsef, preşedintele Asociaţiei...

Întâlniri cu foști deținuți politici la Muzeul Comunismului ‘Steaua Roşie’ din Sfântu Gheorghe
Eveniment joi, 12 noiembrie 2026, 12:03

O persoană a decedat, azi dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN 12, la intrarea în localitatea Malnaş, din Covasna

Au fost implicate un autocamion care transporta nisip şi o autoutilitară, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)...

O persoană a decedat, azi dimineață, în urma unui accident rutier produs pe DN 12, la intrarea în localitatea Malnaş, din Covasna
Eveniment joi, 12 noiembrie 2026, 11:03

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din...

Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Târgu Mureș a concertat, miercuri, 11 noiembrie, la Academia de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta