Floare de mai – Margareta

Publicat de radiomures, 17 mai 2015, 10:00

MARGARETA  

Plantă erbacee perenă din familiaAsteraceae originară de pe continentul european și din zonele temperate ale Asiei. În epoca modernă a fost introdusă în America de Nord, Australia și Noua Zeelandă, unde este considerată specie invazivă.

Numele românesc margaretă corespunde cu cel francez (marguerite) și german (Margareten) și, cel mai probabil, aceasta este și originea sa etimologică. Popular îi se mai spune mărgărită, iar regional este numită aurată, roman, tătăiasă, ochiul-boului, romaniță-mare sau solomii-galbene. Numele botanic i-a fost atribuit prin secolul al XVIII-lea de către Carl Linnaeus, botanist, zoolog și fizician suedez, părintele nomenclaturii binominale, folosite în prezent în cazul toturor speciilor de plante sau animale. Leucanthemum este rezultatul alipirii a două cuvinte grecești: λευκός (alb) and ἄνθεμον (floarea). Denumirea ei in engleza este „Daisy”, ce deriva din day’s eye, adica „Ochiul zilei”: nu intâmplător, deoarece margaretele se deschid la răsăritul soarelui si isi inchid petalele când acesta apune. În mitologia nordică, margareta este floarea sacră, deoarece apartinea zeitei primăverii, Ostara.

Margaretele cresc sub formă de tufe, până la 1 m înălțime, au rădăcina sub formă de rizom, frunze verde închis, pețiolate cu formă ca de lingură (cele de la bază) și alungite (cele de mai sus), dar cu marginea dințată. Partea caracteristică și cea mai ușor reconoscibilă este floarea. Margaratele înfloresc de la sfârșitul primăverii până toamna și dezvoltă flori de aproximativ 5 cm cu 20 de petale albe, foarte înguste și un disc mare, galben strălucitor, în mijloc. Florile sunt hermafrodite și fac semințe – o altă cale de înmulțire a plantei sunt rizomii. Margaretele sunt plante ornamentale, cultivate în grădini, dar întâlnite în flora spontană din zonele de deal și câmpie pe lângă lacuri, râuri și mlaștini – preferând, după cum se vede, solurile umede. Cresc în soare direct sau la umbră parțială.

 Cultivare

Solul optim pentru margarete trebuie sa fie compact si cu un pH neutru, un pământ bine drenat si fertil. Preferă locuri ierboase, in zone uşor umede. Dacă sunt cultivate ca plante ornamentale, trebuie udate cu regularitate, pământul fiind mereu sor umed. Are nevoie de lumina directa a soarelui.

Este o plantă care rezistă la frig (nu şi la ger sau expunere in bătaia vântului), motiv pentru care se poate cultiva in grădina în orice perioadă a anului. Are nevoie de câteva ore de lumină solară pe zi. Are o bună dezvoltare, de preferinta primavăra si vara.  În lunile cele mai reci ale anului, partea aeriană a plantei poate să se usuce compet, pentru a apărea, surprinzător în anul următor.

Margaretele se multiplică prin butasi sau prin seminte. Sunt plante care, in general, nu se cultivă in casă mai mult de un sezon.

Utilizări
Margaretele sunt cultivate pentru frumusetea florilor lor primăvaratice, dar sunt utilizate şi in combaterea unor tulburări de sănătate: au proprietăti diuretice, răcoritoare, antiinflamatorii, astringente si cicatrizante. Florile deabia recoltate reprezinta un optim remediu pentri infectiile cutanate.

Micuţa margaretă este un simbol al inocentei, datorită asocierii ei cu copiii , dar si un insemn al vietii si supravietuirii.
Numele stiintific al margaretei , Chrysanthemum leucanthemum , inseamna „floarea alba aurită”.
In antichitate, margaretele erau dedicate lui Artemis , zeita protectoare a femeilor.
Conform unei vechi legende celtice, spiritele copiilor morti in prima copilarie răspândeau margarete pe pamant pentru a alina durerea parintilor lor.
In perioada crestina , margareta a devenit floarea Sfintei Maria Magdalena, fiind numită „magdalena” sau „floarea inocentei”.Pe de altă parte , margareta este un simbol tarziu (secolul XV) al inocentei copilului Isus.

Ace de păr cu ornamente in forma de margarete , vechi de peste 2000 de ani , au fost descoperite de către arheologi in palatul din Minos. Numeroase flori de margarete erau pictate pe ceramica antică din Egipt si din alte culturi din Orientul Mijlociu.

Datorită formei de ochi, margareta era considerata in medicina primitiva ca un leac pentru vindecarea afectiunilor ochilor.Asirienii o foloseau in acest fel, dar aveau si credinţa ca un amestec de margarete presate si ulei ar putea readuce culoarea naturala a parului , facand sa dispara firele albe. Pe taramurile anglo-saxone margaretele erau utilizate in scop medicinal dar si in ritualuri si incantatii magice.

In Wales, in timpul Evului Mediu, se considera că margaretele pot vindeca nebunia, vărsatul de vânt, tumorile si bolile de piele.

Margareta era temută si urâtă de către agricultori datorită tendintei ei de a acapara câmpurile cu grâne sau grădinile. Scoţienii o numeau „gool” si desemnau culegători de margarete care aveau datoria de a indeparta aceste flori din culturile de grâu.Tăranii care aveau in lanuri cele mai multe margarete trebuiau să plătească o penalizare sub forma unui berbec castrat.

Există superstitia că rădăcinile de margaretă pot stimula creşterea copiilor, dar si credinţa conform căreia cel care mânca trei flori de margaretă după extractia unui dinte nu va mai suferi niciodată de dureri de dinti. In Italia, se preparau salate din frunzele mici , fragede ale margaretelor.

Ca emblemă a fidelitatii , margareta a fost folosită adesea in farmece de dragoste si in preziceri despre iubire. Petalele ei erau rupte una cate una in celebrul joc divinatoriu „mă iubeste-nu mă iubeste”. Intr-o altă traditie, o fată trebuia să culeagă cu ochii inchisi un pumn de iarbă: numărul de margarete pe care le găsea in mână ii spunea peste câti ani se va mărita.

Intr-o veche zicală englezească, se spune că primăvara nu vine până când nu calci sub picioare 12 margarete. Copiii din Anglia obisnuiau să alcătuiască din florile de margarete ghirlande, sau o figură numită „bătrână cu boneta albă”, folosindu-le uneori pentru a-si impodobi pălăriile din paie.

In cercurile magice, margaretele sunt asociate cu planeta Venus, au, ca element primordial, apa si sunt considerate a apartine genului feminin. Ele sunt consacrate lui St.John (Sfantul Ion) si sunt un element important al decoratiilor festivalurilor Midsummer’s Night (Noaptea miezului de vara).Primăvara, margaretele sunt folosite pentru a semnifica zona sudică a unui cerc magic, dar si pentru decorarea altarelor neopăgâne.

Ceea ce se știe mai puțin este că margaretele sunt plante comestibile. Petalele se pot consuma proaspete în salate sau sandvișuri sau pot fi folosite pentru decorarea măncărurilor. De asemenea, frunzele și lăstrarii tineri ai plantei se pot pot folosi ca verzitură, proaspete sau gătite. Au un gust puternic, de aceea se recomandă utilizarea lor alături de alte legume sau verdețuri pentru un plus de aromă cu valențe exotice. Frunzele mature au un gust amărui şi se folosesc mai degrabă în scopuri medicinale.

Dar margaretele sunt cunoscute în lumea celor ce savurează plante sălbatice și mai puțin comune, în primul rând pentru mugurii neînfloriți, care se marinează și se consumă asemeni caperelor. Aroma lor unică le face un ingredient neașteptat și gustos în orice salată. Se mai consumă cu predilecție alături de pește sau în pieptul de pui umplut. Chiar și rizomii margaretei pot fi consumați – cruzi sau fierți.

Margaretele au fost folosite de-a lungul istoriei și ca plante medicinale pentru proprietățile lor tonice și antispasmodice. Se pare că ceaiurile și extractele din aceste plante au fost utilizate cu succes în cazuri de tuse, astm și febră.
Planta se culege în mai sau iunie și se lasă la uscat. Din frunze, flori și tulpină se prepară ceaiuri, asemeni ceaiului de mușețel. Decoctul din rădăcina de margarete a fost folosit de-a lungul istoriei în tratamentul afecțiunilor pulmonare, iar extern aceste infuzii sunt ideale pentru curățarea rănilor, zgârieturilor și ulcerațiilor de la nivelul pielii.

Infuzia concentrată de margarete era unul dintre remediile populare în cazul icterului – colorarea gălbuie a pielii și scleroticii (albul ochilor) cauzată de nivelul ridicat al bilirubinei din sânge.

In Evul Mediu, femeia castelană recunostea in mod public faptul că accepta iubirea unui cavaler când ii permitea acestuia să-şi orneze scutul cu două margarete. Opus este mesajul prin care femeile care nu erau sigure de afecţiunea bărbatului iubit, işi impodobeau fruntea cu margarete.

In simbologia crestină, pajistile pline cu margarete inflorite reprezintă Paradisul, inocenţa şi eterna candoare a lui Iisus, a Fecioarei Maria si a altor fiinte sfinte.

Margareta a fost o floare foarte iubită de regi. Când Marguerite de Valois, sora Lui Francisc I s-a căsătorit cu Emanuelle di Savoia, s-a prezentat la curte cu un cos cu margarete.  Ludovic al IX-lea al Frantei aprecia atât de mult această floare incât şi-a comandat un inel reprezentativ cu trei simboluri: crucifixul, pentru credinta sa religioasă, crinul, pentru Franţa si margareta pentru sotia sa, Margareta de Proventa.

Margareta de Anjou, sotia lui Henric al VI-lea, rege al Angliei, recunoscută pentru faptul că a condus cu mână de fier Casa Lancaster in Războiul celor Două Roze, era vestită pentru obiceiul ei de a broda margarete pe hainele curtezanilor săi: deschise, indicau viata, inchise simbolizau puritatea.
Se spune că margaretele au proprietăti profetice. Şi in zilele noastre indragostitii le smulg petalele, una cate una, pentru a sti dacă iubirea lor este impărtăsită. Reprezintă simbolul simplitătii, a prospetimii si a puritătii. Margareta este un compliment adus frunmusetii, motiv pentru care ar trebui oferite oricând unei femei, chiar  fără un motiv aparte.

Atunci cand visezi margarete primavara sau vara , acesta este un semn bun ; daca le visezi in inceputul iernii ele iti vestesc ghinion.Pe de alta parte , visul in care rupi petalele unei margarete semnifica faptul ca esti nehotarat sau nesigur de ceva.

sursa: ierburiuitate.wordpress.com, agenda.ro, diane.ro

foto: zodii.ro, ierburiuitate.files.wordpress.com, gradina.acasa.ro, g1b2i3.wordpress.com, zodii.ro, rogradini.ro