Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Gala gimnasticii româneşti

Gala gimnasticii româneşti

Publicat de Rotar Mirela, 16 februarie 2024, 07:06

Federaţia Română de Gimnastică organizează vineri, 16 februarie, „Gala gimnasticii româneşti”, eveniment la care vor fi premiaţi cei mai buni gimnaşti din 2023 la gimnastică artistică – feminin şi masculin şi la gimnastică aerobică.

Sabrina Maneca Voinea va primi trofeul pentru cea mai bună sportivă a anului 2023 la gimnastică artistică feminină. Medaliată cu bronz la sol la campionatele europene și ocupantă a locului 4 la mondiale, Sabrina s-a calificat cu echipa României (Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman, Andreea Preda și Ella Oprea Crețu) la Jocurile Olimpice de la Paris. Sabrina este urmată în clasamentul celor mai bune gimnaste de Alexia Vânoagă, Ana Maria Bărbosu, Amalia Ghigoarță, Lilia Cosman, Andreea Preda, Anamaria Mihăescu, Ariana Cotu, Miruna Botez și Marcela Cercea.

Calificat la Jocurile Olimpice de la Paris după locul 30 ocupat la Campionatele Mondiale de la Anvers, Andrei Muntean s-a clasat pe locul întâi la gimnastică artistică masculină, fiind urmat de Robert Burtanete, Radu Iustin Mihai, Gabriel Burtanete, David Puicea, Norbert Marcu, Rafael Szabó, Emilian Neagu, Nicholas Ţarcă şi Nicolae Bera.

David Gavrilovici, vicecampion european la trio, dans aerobic şi cu echipa României, va primi trofeul pentru cel mai bun sportiv al anului la gimnastică aerobică. El a fost urmat în clasament de Claudia Ristea, Leonard Manta, Sandra Dincă, Daria Mihaiu, Larisa Șuiu, Vlăduț Popa, Daniel Țavoc, Antonio Surdu şi Mădălin Boldea.

Câştigatoare a 4 medalii de aur în întrecerea juniorilor la Campionatele Europene, (trio, grup, dans aerobic şi cu echipa României), Melisa Fărcuţa a fost desemnată cea mai bună gimnastă junioară.

Trofeele pentru sportivii medaliaţi vor fi înmânate de 3 mari campioni: Simona Amânar, Isabela Lăcătuş şi Marian Drăgulescu.

Sub cupola Circului Metropolitan din București va fi lansat imnul gimnasticii compus de Andrei Păunescu (muzică şi versuri). Corul şi band-ul Liceului Româno-Finlandez din Bucureşti, coordonaţi de profesorii Mirela Ursache şi Răzvan Trandafir, vor cânta, împreună cu sportivii şi spectatorii, imnul gimnasticii.

Gala va începe la ora 15:00, pentru a sărbători performanţa şi iubirea pentru gimnastică. Spectatorii, mici şi mari, vor avea parte de cadouri surpriză.

Intrarea este liberă.

 

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Sport sâmbătă, 24 octombrie 2026, 11:42

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei

Vineri, 23 octombrie, în Campionatul Național de hochei pe gheață au fost programate două partide, care au contat și pentru Erste Liga: Hockey...

Victorii ale favoritelor în întrecerea internă de hochei
Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:29

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1

CSU Medicina Tg.Mureş primeşte, sâmbătă, 24 octombrie, vizita formaţiei CSU Ştiinţa Politehnica Bucureşti, într-un meci din cea de-a doua...

Voleibalistele mureşene, meci pe teren propriu în Divizia A1
Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:27

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României

Sportivii secţiei de arte marţiale a Clubului Sportiv Universitar Tg.Mureş s-au numărat printre performerii Campionatului European de Karate...

Karatiştii de la CSU Tg.Mureş, salbă de medalii la Europene şi la Cupa României
Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 17:25

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România

Naţionala feminină de fotbal a ţării noastre, alcătuită din jucătoare cu vârsta sub 15 ani, a surclasat echipa similară a Albaniei cu scorul...

Mureşeanca Székely Csenge a marcat din nou pentru România
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 10:07

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League

Universitatea Craiova, campioana României la fotbal, s-a impus cu 3-1 în deplasare – joi, 22 octombrie, în runda a doua din UEFA Conference...

Victorie scontată a craiovenilor în UEFA Conference League
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:15

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj-Napoca se află în grupa F a EuroCup, având ca adversare pe Umana Reyer Veneția din Italia, Elitzur...

Baschetbalistele clujene, al doilea eșec în EuroCup
Sport vineri, 23 octombrie 2026, 08:01

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională

CSM Tg.-Mureș a învins, la o posesie, pe CSA Steaua București, cu 92-89, joi, 22 octombrie, în Sala Sporturilor „Simon László” din...

Baschetbaliștii târgumureșeni, lideri în Liga Națională
Sport joi, 22 octombrie 2026, 14:20

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei

CSM Tg.Mureş întâlneşte, joi, 22 octombrie, pe teren propriu, formaţia CSA Steaua Bucureşti, într-un meci din cea de-a patra etapă a Ligii...

Baschetbaliştii mureşeni primesc vizita Stelei