Garda de Mediu Mureş va monitoriza curăţenia zonelor verzi.
Publicat de radiomures, 14 mai 2012, 00:00
Acesta este unul dintre obiectivele celei de-a treia ediţii a Campaniei Naţionale de Curăţenie „Let’s do it, Romania!”, care s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute în toate judeţele ţării.
În Mureş au participat la acţiune peste 2.500 de voluntari, mult mai puţini decât se aşteptau organizatorii. Voluntarii prezenţi au adunat 4.800 de saci de deşeuri.
Acţiunea din acest an urmăreşte, însă, reciclarea deşeurilor colectate şi monitorizarea zonelor ecologizate, sarcina Gărzii de Mediu, spune responsabilul de comunicare al campaniei din judeţul Mureş, Cătălin Hegheş.
La campania de ecologizare a judeţului Mureş au participat angajaţi ai instituţiilor partenere, respectiv ai Administraţiei Bazinale de Apă şi Direcţiei Silvice, la care s-au alăturat Penitenciarul Tîrgu-Mureş, Gruparea Mobilă de Jandarmi şi Agenţia de Protecţia Mediului.
Voluntarii au adunat din arealele naturale toate tipurile de deşeuri, începând de la resturi alimentare până la materiale de construcţii.
Cristina Bulbescu