Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Ghid Medical | Pulpita

Radio România Mureș
Foto: Sursa foto. Freepik.com

Publicat de Stan Lucian, 2 noiembrie 2023, 16:00 / actualizat: 21 ianuarie 2024, 10:36

Se spune că cel mai cumplit lucru este să te strângă pantofii ziua și să te doară măseaua noaptea.

Puține sunt afecțiunile în care durerile sunt așa de sfredelitoare ca în durerile dentare. Durerea apare pe neașteptate și influențează mult starea generală fiind greu de calmat.

Specialiștii susțin că cea mai frecventă boală a omului este caria dentară, 3 sferturi din populația globului fiind afectată de această maladie.

Trebuie spus, însă, că nu caria în sine produce binecunoscutele dureri dentare, ci o complicație a acesteia numită pulpita.

Este vorba despre o inflamație a pulpei dentare sau așa-zisa parte moale a dintelui, situată la interior, o zonă bogată în vase de sânge și ramuri nervoase.

În această situație, dintele devine extrem de sensibil la excitanți externi, la căldură sau la frig, la alimente prea dulci sau acre.

Durerea, la început suportabilă, devine cu timpul tot mai puternică ajungând exasperantă. Dacă nu se intervine cu un tratament adecvat durerea nu se va calma, ci poate dura cu intensitate mare multă vreme.

În plus, dacă procesul inflamator cuprinde în întregime pulpa dentară, durerea nu mai rămâne localizată la dintele bolnav, ci se va extinde și dinții vecini cuprinzând, uneori, chiar și arcada dentară de pe partea opusă.

Specialiștii descriu această situație drept „turbarea dintelui”.

Durerea poate dispărea doar după mai multe zile de suferință., când se produce descompunerea în întregime a pulpei dentare, sub acțiunea microbilor și se ajunge la ceea ce se cheamă gangrenă pulpară.

Iată de ce, trebuie să apelăm la ajutorul medicului stomatolog încă de la primele simptome, când nu se resimte propriu-zis durere, ci doar o sensibilitate mai mare la excitanții externi.

Autor: Sorin Șchiopu

Editor: Lucian Stan

Fiecare om e autorul propriei sale sănătăți sau boli. Sănătatea noastră depinde de ceea ce facem în fiecare zi. La Radio Târgu Mureș avem sfaturi pentru toate categoriile de ascultători.

Ascultă „Ghid Medical” cu Sorin Șchiopu, în fiecare zi de luni până vineri, de la 8,40 la emisiunea „Bună dimineața, Transilvania!” sau de la 12,50 la emisiunea „Pulsul zilei” . Numai la Radio România Târgu Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM -Borsec și online pe www.radiomures.ro.

Bucuria de a fi | Când faci ce-ți place
Promo emisiuni luni, 22 iunie 2026, 09:16

Bucuria de a fi | Când faci ce-ți place

Stiati ca unii oameni abia asteapta sa ajunga la serviciu? Nu e poveste, e adevărat. Acestia sunt semenii noștri datorită cărora societatea...

Bucuria de a fi | Când faci ce-ți place
„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean
Promo emisiuni luni, 22 iunie 2026, 09:08

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

O săptămână care promite, fie și doar dacă ne uităm la playlisturile celor cinci după-amiezi. Dar să nu rămânem cu uitatul, mai bine e să...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean
„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie
Promo emisiuni sâmbătă, 20 iunie 2026, 20:10

„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie

Vacanța mare începe cel mai bine pe o bancă, la umbra unui dud și în mijlocul unei găști numeroase de prieteni. Acolo i-am întâlnit pe...

„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie
Cinemuzica, cu Veronica Ilie
Promo emisiuni sâmbătă, 20 iunie 2026, 11:48

Cinemuzica, cu Veronica Ilie

Uneori, un „nu” poate valora mai mult decât un Oscar. Refuzat de două ori de producătorii francizei „James Bond”, Steven Spielberg revine...

Cinemuzica, cu Veronica Ilie
Promo emisiuni joi, 18 iunie 2026, 08:20

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean

Teama de a nu face cacofonii a unor vorbitori de română este (de la un punct încolo) nejustificată. Lingviștii spun că doar românii (nu și...

„Vorba ceea”, cu Dana Ardelean
Promo emisiuni marți, 16 iunie 2026, 09:20

Info Gadget, cu Raluca Creț | O nouă aplicație pusă la dispoziție de ANAF le oferă românilor posibilitatea să verifice direct de pe telefon dacă bonurile fiscale primite la comercianți sunt valide

O nouă aplicație pusă la dispoziție de ANAF le oferă românilor posibilitatea să verifice direct de pe telefon dacă bonurile fiscale primite...

Info Gadget, cu Raluca Creț | O nouă aplicație pusă la dispoziție de ANAF le oferă românilor posibilitatea să verifice direct de pe telefon dacă bonurile fiscale primite la comercianți sunt valide
Promo emisiuni luni, 15 iunie 2026, 12:10

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Pătrundem tot mai mult în miezul verii, însoțiți de cele mai frumoase refrene. Săptămâna asta- Zoia Alecu („Să fi fost”), remixul...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean
Promo emisiuni luni, 15 iunie 2026, 10:48

Copilării – Mâini curate și zâmbete strălucitoare

Intrăm în universul micilor experți în igienă. Copiii ne spun cu seriozitate că dințișorii trebuie periați ca niște comori, iar dușul e...

Copilării – Mâini curate și zâmbete strălucitoare