Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Grădina Zoologică Târgu Mureș, deschisă de 1 mai

Grădina Zoologică Târgu Mureș, deschisă de 1 mai
Foto: Radio Tg.Mures /Mirela Rotar

Publicat de Stan Lucian, 30 aprilie 2025, 15:12

Programul este cel normal de vară, astfel că cei care vor să îi treacă pragul în această minivacanță o pot face între orele 9.00 și 19.00.

Zoo Tg. Mureș deține, la această dată, peste 900 de exemplare de animale, din 120 de specii, și are câteva exclusivități naționale, precum elefanții sau girafele, cu vizitatori din toată țara, dovadă fiind sutele de mașini din diverse județe parcate în permanență la Platoul Corneșt, a declarat pentru Radio Târgu Mureș purtătorul de cuvânt al Grădinii Zoologice din Tg.Mureș, Korondi Kinga:

„Suntem singuri care avem elefanți, girafe și giboni cu brațe albe. Apoi, avem padocuri cu liberă trecere, la lemuri, la cangurii Bennett, la oi și capre, la cerbi lopătari, avem casa tropicală și avem Orașul Iepurilor. Sunt care vin pentru maimuțe, pentru lemuri, sunt care vin pentru reptile, pentru Capibara, depinde. Vin pentru Flamingo, pentru zebre, alții vin să vadă puii de oi și capre, de bovine, de porci spinoși. Avem grupuri organizate de copii care cu o țintă anume, ori căî vor să vadă animalele autohtone, ori animalele răpitoare, depinde de pedagog.”

În privința urșilor filmați în zona Platoului Cornești în ultima perioadă, pericolul a fost îndepărtat, spune Korondi Kinga, dar cetățenii sunt rugați să nu mai arunce deșeurile alimentare pentru că acestea atrag animalele aflate în căutare de hrană.

Autor: Valeriu Russu

Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata
Social vineri, 23 octombrie 2026, 16:00

Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata

Un parc tematic dedicat speciilor de urși din întreaga lume va fi construit la Sovata, în județul Mureș. Investiția este estimată la 2,5...

Parc tematic dedicat urșilor, la Sovata
Românii își permit tot mai puțin să călătorească
Social vineri, 23 octombrie 2026, 15:00

Românii își permit tot mai puțin să călătorească

Este ceea ce constată operatorii mureșeni de turism, care nu mai fac aproape nici o rezervare în această perioadă, motivele fiind multiple. De...

Românii își permit tot mai puțin să călătorească
Cultele istorice din Sighişoara protestează, printr-o petiţie, împotriva organizării Festivalului ‘Halloween în Cetate’
Social vineri, 23 octombrie 2026, 14:03

Cultele istorice din Sighişoara protestează, printr-o petiţie, împotriva organizării Festivalului ‘Halloween în Cetate’

Parohiile cultelor istorice din Sighişoara au înregistrat, azi, o petiţie oficială la Primăria Municipiului Sighişoara, prin care protestează...

Cultele istorice din Sighişoara protestează, printr-o petiţie, împotriva organizării Festivalului ‘Halloween în Cetate’
Măsuri legale luate față de un bărbat care ar fi agresat două persoane și ar fi amenințat clienții unui bar din Miercurea-Ciuc
Social vineri, 23 octombrie 2026, 12:02

Măsuri legale luate față de un bărbat care ar fi agresat două persoane și ar fi amenințat clienții unui bar din Miercurea-Ciuc

Polițiștii din Municipiului Miercurea-Ciuc au fost sesizați ieri seară cu privire la producerea unor incidente în două localuri publice din...

Măsuri legale luate față de un bărbat care ar fi agresat două persoane și ar fi amenințat clienții unui bar din Miercurea-Ciuc
Social vineri, 23 octombrie 2026, 12:00

Numărul adopțiilor, în scădere în Mureș

În primele 9 luni din acest an, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș a finalizat procedurile de...

Numărul adopțiilor, în scădere în Mureș
Social vineri, 23 octombrie 2026, 11:52

O navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de portul Constanţa

Autorităţile intervin pentru căutarea şi salvarea marinarilor de pe o navă care ar fi în pericol de scufundare la 13 mile marine travers de...

O navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de portul Constanţa
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:15

Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare

Executivul a aprobat astăzi o hotărâre în acest sens. Potrivit unui comunicat al Guvernului, donaţia constă în 1.100.000 de doze de vaccin,...

Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Social vineri, 23 octombrie 2026, 10:12

Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urşilor din întreaga lume, la Sovata

Primăria oraşului Sovata va construi un parc tematic dedicat speciilor de urşi de pe glob, o investiţie estimată la 2,5 milioane de euro, care...

Parc tematic de 2,5 milioane de euro dedicat urşilor din întreaga lume, la Sovata