Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

În acest an, cartierele brașovene Stupini și Triaj, vor avea canalizare

Publicat de radiomures, 22 ianuarie 2014, 08:06

Edilii brașoveni au demarat ample lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canal pe raza municipiului Brașov.

Speranțele de ani de zile ale locuitorilor din cartierele brașovene Stupini și Timiș-Triaj vor deveni realitate în acest an. Municipalitatea a hotărât să demareze lucrările de realizare a rețelei de canalizare în cele două cartiere. Investiția se derulează prin Programul Operațional Sectorial Mediu și are o valoare totală de 135 de milioane de euro. Banii provin din fonduri europene, la care Primăria Brașov trebuie să asigure o cofinanțare de 2%, spune primarul Brașovului, George Scripcaru.

Rețeaua de canalizare în cartierul Stupini va avea o lungime de 11 km iar cea din cartierul Triaj, de 5,5 km. Ambele rețele vor fi gata până la finele anului 2014.

Totodată, Compania Apa va demara în acest an două lucrări, spune directorul Doru Șoptărescu.

Din păcate, reprezentanții Companiei Apa vin și cu vești proaste. Apa, la Brașov, se va scumpi.

Reprezentanții Companiei Apa vin însă și cu o veste bună pentru locuitorii cartierului Blumăna. Rețeaua de apă din acest cartier, în lungime totală de 22,5 km, va fi schimbată integral în acest an.

Vali Blajovan

 

 

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș
Administraţie miercuri, 21 octombrie 2026, 15:59

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș

În ședința de mâine a Consiliului Județean sunt pregătite pentru aprobare trei proiecte de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru...

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș
Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor