Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Încã o zi de aşteptare pentru elevi şi profesori

Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2005, 00:00

Chiar dacã negocierile dintre executiv şi liderii sindicatelor din învãţãmânt s-au încheiat sâmbãtã seara, protestul cadrelor didactice nu a luat sfârşit.
Au trecut 7 zile de la începutul grevei, timp în care au fost purtate 3 runde de negocieri.
Acum se aşteaptã rãspunsul liderilor de sindicat din teritoriu.
Pânã la aceastã orã, în jumãtate dintre judeţele din ţarã s-a decis continuarea grevei. Mâine se va anunţa însã official.
În judeţul Mureş greva continuã. Aşa au decis 70 % din dascãlii de la şcolile mureşene.
În Covasna dascãlii au hotãrât sã continue greva.
În Harghita situaţia este deocamdatã incertã.
Majoritatea cadrelor didactice harghitene afiliate la Federaţia Educaţiei Naţionale au reluat azi cursurile, în timp ce peste jumãtate din reprezentanţii celui mai mare sindicat din Harghita – FSLI – sunt de pãrere cã trebuie continuatã greva generalã.
Aceeaşi situaţie neclarã o întâlnim şi în judeţul Braşov.
Premierul Cãlin Popescu Tãriceanu a declarat cã nu are un plan B în cazul în care greva din educaţie nu înceteazã.
Iar Ministerul Educaţiei nu a gãsit altã cale de rezolvare a situaţiei decât acţionarea în instanţã a greviştilor.
Noul ministru al educaţiei, Mihail Hãrdãu spune însã cã greviştii nu mai au motive sã continue protestul deoarece oferta fãcutã de cãtre Guvern sindicatelor este foarte bunã. El a mai spus cã prioritatea sa în momentul de faţã este ca dascãlii sã se întoarcã în şcoli.
Atât reprezentanţii Ministerului Educaţiei, cât şi cei ai sindicaliştilor spun cã orele pierdute de elevi şi studenţi trebuie recuperate, dar liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învãţãmânt, Aurel Cornea, a declarat cã şi plata acestor ore va fi negociatã cu ministerul de resort.

Alina Sandu, Ioana Dima, Mara Deleanu, Corina Fontu

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:22

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș va deschide pe 20 octombrie 2026, de la ora 17:00 expoziția temporară „Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády”,...

Lajos Csiszár. Edil al orașului lui Bernády – o nouă expoziție camerală la Palatul Culturii din Târgu Mureș
Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”