Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Informare de vreme rece, precipitaţii şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până sâmbătă dimineaţa

Informare de vreme rece, precipitaţii şi intensificări ale vântului în întreaga ţară, până sâmbătă dimineaţa
Foto: Lucian Stan/ Radio Târgu Mureș

Publicat de APETRI MARGARETA, 9 aprilie 2026, 10:36

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, azi, o nouă informare de vreme rea, valabilă până sâmbătă dimineaţa, la nivelul întregii ţări.

Conform prognozei de specialitate, de astăzi până sâmbătă la ora 10.00 vor fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h, iar la munte, local vor fi rafale de peste 50 – 70 km/h.

De asemenea, în centrul, estul şi sudul ţării, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, în timp ce în estul şi în sud-estul Transilvaniei se va depune strat de zăpadă de 3 – 6 cm.

La munte va ninge şi, mai ales, la altitudini mari se va depune un nou strat de zăpadă de 5-10 cm.

Meteorologii precizează că, pe ansamblu, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, iar pe parcursul nopţilor, local în jumătatea de nord a teritoriului şi izolat în rest, vor fi minime negative şi se va produce brumă.

Sursa: AGERPRES

Actualizare ANM
Meteo & Trafic luni, 12 octombrie 2026, 11:20

Actualizare ANM

Meteorologii au actualizat, în această dimineaţă, codul galben de ploi, care a intrat în vigoare în urmă cu două ore. Astfel, câteva judeţe...

Actualizare ANM
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Meteo & Trafic duminică, 11 octombrie 2026, 10:40

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă de mâine de la ora...

Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de mâine dimineaţa
Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Meteo & Trafic sâmbătă, 10 octombrie 2026, 11:30

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara

Meteorologii anunță precipitații în toate regiunile, de mâine dimineață, până luni, la ora 10. Mâine, ploile se vor extinde dinspre vest...

Vremea se răcește și aduce ploi în toată țara
Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic vineri, 9 octombrie 2026, 12:22

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare

Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni pentru utilizatorii...

Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcţionare
Meteo & Trafic joi, 8 octombrie 2026, 08:40

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri

Taxa de drum poate determina o creştere de pînă la 25% a preţului transportului pe rutele naţionale, în condiţiile în care companiile din...

Transportatorii avertizează că eventualele prime amenzi în cadrul sistemului TollRO ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:39

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Temperaturile se vor menține ridicate pentru următoarea perioadă în cea mai mare parte a țării pe toată durata lunii octombrie, iar în...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni
Meteo & Trafic luni, 5 octombrie 2026, 08:36

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1

Circulaţia pe Autostrada A1 se închide de astăzi pe tronsonul cuprins între Sibiu şi Boiţa. Compania Naţională de Administrare a...

CNAIR anunţă închiderea temporară a tronsonului Sibiu-Boiţa din A1
Meteo & Trafic joi, 1 octombrie 2026, 15:39

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor...

Vreme predominant frumoasă mâine în Transilvania