INSP: Gripa nu mai are un caracter epidemic
Gripa nu mai are caracter epidemic, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Conform sursei citate, în săptămâna 8 – 14 aprilie activitatea gripală a continuat trendul descendent, având o intensitate scăzută, răspândire locală în unele judeţe din zona de centru a ţării şi cazuri sporadice în restul ţării.
Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute înregistrat la nivel naţional a fost cu 6,3% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară, se precizează în informare.
La nivel naţional s-au înregistrat 279 cazuri de gripă clinică.