Între doi şi şapte ani de închisoare!
Asta este pedeapsa pe care o riscă şoferul braşovean prins băut la volan, care a încercat să ofere mită poliţistul din Covasna.
Poliţistul a sesizat imediat Direcţia Generală Anticorupţie.
În mai puţin de două ore, şoferului i s-a organizat flagrantul, a explicat, în cadrul emisiunii Sens Unic, subcomisarul Sarmizia Fetcu, purtător de cuvânt al DGA.
Astfel de cazuri mai sunt înregistrate, însă cel al agentului covăsnean este unul singular în zonă, a mai adăugat subcomisatul Fetcu.
Şoferul, în vârstă de 51 de ani, a fost depistat pe DN 11 pe raza localităţii Ozun, cu 0,22mg/l alcool pur în aerul expirat.
Sursa: radioresita.ro