Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Klaus Iohannis condamnă folosirea armelor chimice în Siria

Klaus Iohannis condamnă folosirea armelor chimice în Siria
Foto: Foto: presidency.ro

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 aprilie 2018, 12:40

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj prin care afirmă că România condamnă folosirea armelor chimice în Siria şi spune că ţara noastră este solidară cu acţiunile partenerilor noştri strategici.
SUA, Marea Britanie şi Franţa au atacat sâmbătă dimineaţă mai multe zone din Siria care se presupune că ar avea legătură cu armele chimice pe care regimul sirian este acuzat că le-a folosit împotriva civililor din Duma în urmă cu o săptămână, anunţă BBC.
Rusia a trasnmis că „astfel de acţiuni nu vor rămâne fără consecinţe”.
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea faţă de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria.
Statele Unite susţin, într-un document făcut public după lansarea atacului aerian în Siria, că au „o cantitate semnificativă” de dovezi care arată că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este responsabil de atacul chimic de pe 7 aprilie asupra oraşului Duma. Este vorba de martori oculari care au văzut elicoptere cum lansau bombe şi „surse credibile din serviciile secrete” care susţin că oficiali militari sirieni au coordonat atacul.
Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat atacul asupra Siriei lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa drept „o agresiune” şi a cerut o întrunire a Consiliului de Securitate al ONU în timp ce liderul suprem al Iranului. Ayatollah Ali Khamenei, i-a numit criminali pe conducătorii celor trei ţări, scrie The Guardian.

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș
Administraţie miercuri, 21 octombrie 2026, 15:59

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș

În ședința de mâine a Consiliului Județean sunt pregătite pentru aprobare trei proiecte de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru...

Cresc din nou taxele de gunoi în Mureș
Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor