Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

La două luni de la începerea școlilor, testarea rapidă a elevilor rămâne o necunoscută

La două luni de la începerea școlilor, testarea rapidă a elevilor rămâne o necunoscută
Foto: Foto: AFP/Sakis Mitrolidis

Publicat de Corina Muntean, 17 noiembrie 2021, 12:46

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă dezinteresul autorităţilor cu privire la lipsa de viziune în adoptarea unor măsuri de protecţie suplimentare pentru elevi şi profesori. Reprezentanții elevilor se plîng și de reglementările lacunare venite din partea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Educaţiei.

Aceștia spun că, în acest moment, nu cunoaște aproape nimic despre testarea din şcoli, în condițiile în care profesorii şi sindicatele din învăţământ protestează şi condamnă posibilitatea ca ei să ajute la administrarea testelor, iar părinţii e posibil să nu îşi dea acordul cu privire la testare.

Secretarul executiv al Consiliului Naţional al Elevilor, Robert Avram:

Deși ne aflăm la aproape două luni de la momentul începerii cursurilor în format fizic, încă nu avem o procedură clară de testare cu teste non invazive, iar în continuare, testele nu au ajuns în școli. După anunțul pe care l-a făcut Ministerul Sănătății cu acea instrucțiune prin care a precizat faptul că testele vor fi administrate cu ajutorul cadrelor didactice, având cadre didactice care refuză să aplice testarea și cadre medicale care nu există în respectivele școli, ne punem întrebarea legitimă vizavi de cine va coordona, de fapt, procedura la nivel școlar, cine se va asigura că elevii vor fi testați periodic.

Cei mai mulți profesori nu sunt de acord să administreze testele copiilor, dat fiind riscurile și reacțiile care pot apărea.

Profesoara Carmen Natea, din cadrul Gimnaziului ”Europa” din Târgu Mureș:

Foarte mulți profesori, colegi, mi-au spus că nu sunt de acord să facem noi testele, pentru că, nu este vorba că am face o operație pe cord deschis, e vorba de multe alte simptome care pot să apară și suntem în neputința de a face așa ceva. Dacă nu am fi avut reacțiile respective, având în vedere din ce se fac testele, probabil ne-am fi făcut medici, dar ne-am făcut profesori.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) cere ca testarea elevilor cu teste antigen din salivă să fie făcută de părinți și a lansat o petiție în acest sens.

Ideea este salutată de către profesori, deși are și ea mai multe lipsuri.

Revine profesoara Carmen Natea:

Este mai bună ideea, fiecare dimineața să își testeze propriul copil și să vină cu rezultatul, nu știu însă în ce măsură, în lipsa unui cadru medical care să știe cum să facă exact testul, cât de relevant este pentru a preîntâmpina orice situație neplăcută în rândul copiilor.

Sindicaliștii susțin că, având în vedere numărul mare de elevi dintr-o clasă, dar și de la nivelul unității, testarea nu se poate realiza într-un interval timp scurt, ceea ce va afecta semnificativ desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare.

De asemenea, FSLI arată că angajații din învățământ nu beneficiază de echipamente de protecție absolut necesare pentru evitarea infectării cu acest virus, care se transmite prin intermediul secrețiilor eliminate de către persoanele infectate.

Raluca Creț

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală