Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

La Braşov se cere dezbaterea publică a bugetului Consiliului Judeţean.

Publicat de radiomures, 12 februarie 2010, 00:00

Consilierii judeţeni PD-L au critict ieri faptul că nu au primit nici un material legat de proiectul de buget şi cer dezbaterea lui publică. Ei spun că altfel nu va putea fi stabilit bugetul în termenul de 45 de zile după adoptarea formei finale a bugetului de stat şi se aşteaptă ca înainte cu câteva minute de şedinţa de plen, Executivul să le arunce un proiect de buget, pe care îl va supune la vot fără ca nimeni să ştie despre ce-i vorba şi fără a se respecta procedurile legale.
Consilierii judeţeni PNL declară însă că toate procedurile au fost respectate, iar proiectul de buget a fost consultat şi de aleşii de la PD-L. În ceea ce priveşte comisiile de specialitate pentru discutarea proiectului de buget, preşedintele comisiei de Buget-Finanţe, liberalul Adrian Maxim, spune că astăzi va fi convocată Comisia, dar, oricum, proiecţia nu este cea finală, pentru că solicitările localităţilor din judeţ depăşesc de cel puţin zece ori suma disponibilă. În această situaţie vor fi finanţate cu prioritate investiţiile începute şi se vor asigura cofinanţările proiectelor deja depuse pe fonduri europene.
Adrian Munteanu

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Eveniment joi, 16 aprilie 2026, 08:29

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov

25 de persoane au fost evacuate din mai multe immobile din municipiul Brașov, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament. Incidentul a avcut...

25 persoane evacuate în urma unui incendiu la un bloc din Brașov
Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:43

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor

În cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, Radio România susține organizarea a două evenimente cu componentă educațională și de...

Două noi evenimente în cadrul campaniei „Stai sigur pe net”, dedicate educației media și combaterii dezinformării în rândul tinerilor
Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 12:11

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”

„Concertmaestro”, susținut de marele violinist Liviu Prunaru, debutează astăzi la Târgu Mureș. Recitalul are loc de la ora 19:00, la Sala...

Liviu Prunaru concertează, astăzi, la Târgu Mureș, în turneul național „Concertmaestro”
Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita
Eveniment miercuri, 15 aprilie 2026, 11:37

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita

Accidentul s-a produs în urmă cu puțin timp în localitatea Mihăileni. S-au deplasat 3 echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, una...

Persoană decedată într-un accident rutier produs în Harghita
Eveniment marți, 14 aprilie 2026, 11:00

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie

Custodele Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, Ciprian Cenan, anunță că deschiderea sezonului oficial de vizitare va avea loc la...

Încep să înflorească bujorii de stepă la Zau de Câmpie
Eveniment sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:17

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov

Este la prima ediție și reunește producători locali care îi așteaptă pe brașoveni și pe turiști cu produse culinare pentru masa de Paște...

Târg de produse tradiționale în Piața Sfântul Ioan din Brașov
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 13:28

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție

Întâlnirea organizațiilor neguvernamentale mureșene are loc pe 9 mai și este susținută financiar, de această dată, de către participanți,...

Târgul ONG „Împreună pentru Comunitate” de la Târgu Mureș a ajuns la cea de-a XXIII-a ediție
Eveniment vineri, 10 aprilie 2026, 12:39

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș

Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare din țară, are program normal de sărbătorile de Paște. Accesul le este permis vizitatorilor...

Pui de emu la Zoo Tg.Mureș