Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Lacul de la Valea Crişului, umplut parţial cu apã

Publicat de radiomures, 3 februarie 2009, 00:00

Lacul amenajat în locul fostei mine de lignit de la Valea Crişului, denumit de localnici „micul Balaton” dupã cel din Ungaria, a fost umplut parţial cu apã.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos a declarat cã lucrãrile s-au finalizat în partea cea mai adâncã a lacului, iar apa din subteran a început deja sã se acumuleze, însã cele trei pâraie care vor constitui principalele surse de alimentare cu apã a „micului Balaton” vor fi „racordate” abia anul viitor.
Pânã atunci vor continua lucrãrile de consolidare şi taluzare a malurilor.
Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Hobincu Zoltan a declarat cã în aceastã primãvarã vor începe şi lucrãrile de împãdurire din zona lacului, care, potrivit estimãrilor acestuia, va avea nevoie de trei ani pentru a se umple cu apã pânã la capacitatea maximã.
Lucrãrile de închidere şi ecologizare a fostei mine de la Valea Crişului au început în urmã cu cinci ani şi se deruleazã printr-un program finanţat de Banca Mondialã.
Proiectul prevede amenajarea unui luciu de apã cu o suprafaţã de circa 17 ha şi a infrastructurii turistice necesare pentru realizarea unei baze de agrement pe o suprafaţã de 35 pânã la 50 ha.
Mara Deleanu

Accident cu 7 persoane în Vălenii de Mureș
Eveniment luni, 29 iunie 2026, 07:44

Accident cu 7 persoane în Vălenii de Mureș

7 persoane au fost implicate într-un accident produs în urmă cu puțin timp, pe DN15, în localitatea Vălenii de Mureș. Pompierii militari din...

Accident cu 7 persoane în Vălenii de Mureș
Un mort și un rănit grav, într-un accident rutier în județul Mureș
Eveniment duminică, 28 iunie 2026, 14:17

Un mort și un rănit grav, într-un accident rutier în județul Mureș

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DC10, între localitățile...

Un mort și un rănit grav, într-un accident rutier în județul Mureș
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a participat la comemorarea Pogromului de la Iași
Eveniment duminică, 28 iunie 2026, 13:17

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a participat la comemorarea Pogromului de la Iași

Președintele Statului Israel, Isaac Herzog, a participat la cea de-a XII-a ediție a Marșului Vieții de la Iași, eveniment dedicat comemorării...

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a participat la comemorarea Pogromului de la Iași
Incendiu la un operator economic din Mureș
Eveniment sâmbătă, 27 iunie 2026, 12:24

Incendiu la un operator economic din Mureș

Pompierii intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din localitatea Sângeorgiu de Pădure. La...

Incendiu la un operator economic din Mureș
Eveniment sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:31

Ziua Drapelului Național, Nunta de Aur și întâlnirea delegațiilor orașelor înfrățite, marcate în cadrul Zilelor Târgumureșene

Respectul pentru simbolurile naționale, bucuria de a celebra familii care au rămas unite timp de 50 de ani și prietenia construită între...

Ziua Drapelului Național, Nunta de Aur și întâlnirea delegațiilor orașelor înfrățite, marcate în cadrul Zilelor Târgumureșene
Eveniment sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:28

Incendiu în cursul nopții în localitatea Zau de Câmpie

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în sprijin intervenind și Serviciul Voluntar pentru...

Incendiu în cursul nopții în localitatea Zau de Câmpie
Eveniment vineri, 26 iunie 2026, 14:15

„Mechanomorphosis”, expoziție de artă contemporană, la Tg.Mureș

Este vorba despre o expoziție de sculptură susținută de artistul plastic târgumureșean Ughy Levente, care ne invită la o incursiune...

„Mechanomorphosis”, expoziție de artă contemporană, la Tg.Mureș
Eveniment vineri, 26 iunie 2026, 12:47

Drapelul României, sfințit și arborat la Tg. Mureș, Sf. Gheorghe și Miercurea Ciuc

Ceremonia de la Tg. Mureș a debutat încă de ieri, când steagul arborat anul trecut fost coborât de pe catarg și în locul său a fost sfințit...

Drapelul României, sfințit și arborat la Tg. Mureș, Sf. Gheorghe și Miercurea Ciuc