Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Locuințe protejate la Luduș, pentru 24 de adulți cu dizabilități

Locuințe protejate la  Luduș, pentru 24 de adulți cu dizabilități
Foto: C.J. Mureș

Publicat de Rotar Mirela, 3 martie 2026, 13:42

Acestea au fost construite și dotate printr-o finanțare de 3,3 milioane de lei, prin proiectul ”Pași spre viitor”, derulat în ultimii doi ani de Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecția Copilului Mureș. Fiecare din cele 4 locuințe adăpostește câte șase rezidenți.

Purtătorul de cuvânt al instituției, Doru Constantin, a explicat că rezidenții, adulți cu dizabilități, sunt în regim de independență parțială. Ei sunt supravegheați de asistenții sociali:

,,Beneficiarul acestui proiect este fostul Centru de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Luduș. Practic s-a dorit înființarea a patru servicii sociale precum centre de zi sau centre Respiro și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanele cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi. În Luduș, noi am reușit achiziționarea, ulterior dotarea a patru asemenea locuințe, iar acei beneficiari care se pot cât de cât gospodări singuri, au vârste cuprinse între 20 și 60 de ani.”

Proiectul de preluarea a copiilor dezinstituționalizați ai DGASPC Mureș, deveniți adulți, este deocamdată singurul finanțat de Ministerul Muncii. Un centru similar, realizat din alte finanțări, este funcțional la Căpușul de Câmpie.

Potrivit autorităților, în total, în cele 13 centre sociale din județul Mureș sunt internate peste 850 de persoane adulte cu dizabilități.

Autor: Valeriu Russu

 

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 12:02

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională

Consiliul Județean Harghita a distribuit 64 de stații radio portabile primăriilor din județ, pentru ca pompierii voluntari să poată comunica...

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională
Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 11:30

Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică

Operarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor din localitatea Leţ a fost preluată, începând de săptămâna trecută, de...

Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică
Rectificarea de buget de la Târgu Mureș aduce bugete mai reduse la unele școli
Administraţie luni, 12 octombrie 2026, 20:56

Rectificarea de buget de la Târgu Mureș aduce bugete mai reduse la unele școli

La rectificarea de buget, votată astăzi de Consiliul Local Târgu Mureș, bugetele a 13 unități de învățământ, în valoare de aproape 1,5...

Rectificarea de buget de la Târgu Mureș aduce bugete mai reduse la unele școli
Harghita: Aproape 150.000 de pubele şi compostoare, distribuite înainte de punerea în funcţiune a noului sistem de colectare a deşeurilor
Administraţie luni, 12 octombrie 2026, 16:58

Harghita: Aproape 150.000 de pubele şi compostoare, distribuite înainte de punerea în funcţiune a noului sistem de colectare a deşeurilor

Aproximativ 150.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita înainte de punerea în funcţiune a noului sistem de...

Harghita: Aproape 150.000 de pubele şi compostoare, distribuite înainte de punerea în funcţiune a noului sistem de colectare a deşeurilor
Administraţie sâmbătă, 10 octombrie 2026, 10:52

Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică

Operarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Leţ a fost preluată, începând de ieri, de întreprinderea publică de interes judeţean...

Covasna, primul judeţ din ţară cu tot lanţul de gestionare a deşeurilor în proprietate publică
Administraţie vineri, 9 octombrie 2026, 15:03

Guvernul a aprobat acordarea de fonduri pentru modernizarea grupurilor sanitare în mai multe unităţi de învăţământ

Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi acordarea a peste 7,8 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare şi modernizare a...

Guvernul a aprobat acordarea de fonduri pentru modernizarea grupurilor sanitare în mai multe unităţi de învăţământ
Administraţie joi, 8 octombrie 2026, 18:39

Consiliul Judeţean Covasna alocă 30.000 de lei pentru manifestări dedicate episcopului Marton Aron

Consiliul Judeţean Covasna a aprobat, azi, asocierea cu Protopopiatul Romano-Catolic Târgu Secuiesc şi Protopopiatul Romano-Catolic Braşov pentru...

Consiliul Judeţean Covasna alocă 30.000 de lei pentru manifestări dedicate episcopului Marton Aron
Administraţie joi, 8 octombrie 2026, 16:00

Două clădiri ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov vor fi renovate cu fonduri europene.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a semnat contractul de finanțare cu Unitatea Militară 0391 Brașov, prin Programul „Regiunea...

Două clădiri ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov vor fi renovate cu fonduri europene.