Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Maraton caritabil, duminică, în zona Lacului Noua din Brașov

Maraton caritabil, duminică, în zona Lacului Noua din Brașov

Publicat de Rotar Mirela, 29 septembrie 2024, 09:43

Cei care vor să alerge pentru propria sănătate, dar și penru a-i ajuta pe cei sărmani sunt așteptați la maratonul Bimbo Global Race.

Ambasadorul evenimentului este campioana olimpică Andreea Răducan, care va fi prezentă la Brașov. Pavel Bartoș va fi gazdă, iar Smiley și Cleopatra Stratan vor susține câte un concert.

Reprezentant al organizatorilor, Ioana Cosma:

Va fi, în primul rând, un eveniment pentru familiile din Brașov, pentru toți iubitorii sportului, dar nu numai din Brașov. Mergem cu mic, cu mare să alergăm. Cursele nu sunt de distanță foarte mare: 5 kilometri, 1,4 kilometri și cursa copiilor, dar acolo o să ne bucurăm, de fapt, de o zi cu totul și cu totul specială, în care vom face și bine. Și pentru fiecare persoană înscrisă la una dintre aceste curse se oferă 20 de felii de pâine, respectiv o pâine. Sigur că e vorba de bani, nu o să mergem efectiv cu pâinea evident. Astfel, vor fi ajutați oamenii din zonele defavorizate, familii defavorizate și oamenii care realmente au nevoie. Așa că îmbinăm utilul cu plăcutul, facem sport și ne facem nouă bine, în aceeași măsură în care facem bine și altora.

Sursa:  Radio România Brașov FM

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS