Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Măsuri pentru minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii

Măsuri pentru minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii
Foto: Sursa foto: acebook.com/www.politiaromana.ro

Publicat de Uifalean Cristian, 30 mai 2023, 19:19

          Poliţia şi Jandarmeria suplimentează numărul echipajelor din teren, iar în cele mai aglomerate vămi (cu Ungaria şi Bulgaria) s-au dispus măsuri de fluidizare pentru cele cinci zile ale minivacanţei de 1 iunie şi de Rusalii.

          Se aşteaptă un trafic intens spre Valea Prahovei şi pe Autostrada Soarelui, unde sunt şi restricţii, iar în marile oraşe sunt programate peste 500 de evenimente publice. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog:

În următoarele zile, vor avea loc peste 540 de evenimente publice, la care se aşteaptă o participare numeroasă, estimarea totală fiind de aproximativ 530.000 de persoane. Pentru protecţia credincioşilor, echipajele de ordine publică şi de intervenţie situaţii de urgenţă vor avea în atenţie şi lacaşurile de cult unde se vor desfăşura slujbe religioase cu participare numeroasă. Având în vedere că în astfel de perioade se înregistrează o creştere a valorilor de trafic, peste 1.500 de poliţişti rutieri vor fi mobilizaţi la nivel naţional, cu accent pe drumurile naţionale şi pe autostrăzile care vor fi cele mai solicitate. Principalele obiective ale echipajelor de Poliţie Rutieră vor fi fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie.

Pentru turiştii care merg la mare, Ministerul Transporturilor va suspenda taxa de pod de la Feteşti începând cu 1 iunie până la finalizarea reparaţiilor, iar cel târziu mâine se ridică restricţiile de la Podul Ovidiu în zona de Nord a municipiului Constanţa.

Sursa: RRA

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 13:18

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk

Gala de deschidere va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Thalia, și va fi prezentată de jurnalista Oana Zamfir. Programul...

Astrafilm Festival anunță Gala de deschidere cu proiecția: inteligența artificială și Elon Musk
În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 12:06

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului

Nu e nostalgie, ci rememorarea unei epoci despre care tinerele generații nu știu mai nimic, spun organizatorii evenimentului Sepsi Run, ajuns la a...

În Sf. Gheorghe se aleargă în amintirea comunismului
Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 11:18

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii

În perioada 18-24 octombrie, are loc cea de-a doua ediţie a HOSPEx – Zilele ospitalităţii. Evenimentul aduce împreună profesionişti de...

Braşovul devine, timp de o săptămână, un spaţiu al ideilor şi experienţelor care modelează viitorul ospitalităţii
Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 10:16

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție

Cea de-a XIV-a ediție a Zilelor Vânătorii din Ținutul Secuiesc va avea loc sâmbătă, 17 octombrie, la Castelul Ugron din Filiaș, județul...

Zilele Vânătorii din Ținutul Secuiesc, la a XIV-a ediție
Eveniment joi, 15 octombrie 2026, 08:03

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări

O casă de locuit din localitatea Porumbeni, comuna Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineață, în...

Mureș: Casă din Porumbeni, în flăcări
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 19:45

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș

Pompierii militari au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DN 13, pe raza localității mureșene Mihai Viteazu, în care...

Accident cu 18 persoane implicate, în județul Mureș
Eveniment miercuri, 14 octombrie 2026, 16:00

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”

Palatul Culturii din Târgu Mureș își deschide porțile duminică, 18 octombrie, pentru un eveniment altfel: „Palatul COOL-TOURII”. Timp de...

Palatul Culturii din Târgu Mureș devine „Palatul COOL-TOURII”
Eveniment marți, 13 octombrie 2026, 17:51

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS

Saltul de la algoritmii digitali la robotica umanoidă reprezintă tema centrală a conferinţei LIMITL3SS, care va avea loc sâmbătă la Palatul...

Roboţi umanoizi şi inteligenţă artificială aplicată, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş la conferinţa LIMITL3SS